Bazinul hidrografic Argeș-Vedea este una dintre zonele considerate de către autoritățile de mediu ca având o vulnerabilitate ridicată la acest gen de poluare. Acesta este motivul pentru care șapte comune din județul Argeș – Cicănești, Albeștii de Argeș, Pietroșani, Priboieni, Schitu Golești, Țițești și Budeasa – au fost cuprinse în cadrul Campaniei de informare și sensibilizare a proiectului „Controlul integrat al poluării cu nutrienți”. Scopul campaniei este cel de a informa și conștientiza oamenii cu privire la riscul poluării cu nitrați și responsabilizarea acestora pentru depozitarea corectă a deșeurilor animale. În proporţie de 95%, proiectul este finanţat de Guvern, iar 5% de către primării. Proiectul este finanțat printr-un împrumut de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de 45,95 milioane euro, și un ajutor financiar nerambursabil, de 5,5 milioane dolari, de la Fondul Global de Mediu. Dintre țările Uniunii Europene, țara noastră are cele mai mari probleme legate de poluarea apelor și solurilor cu nitrați și nitriți. Adriana Gândilă
Situație halucinantă în instanță. Un român l-a dat în judecată pe Dumnezeu
Un caz halucinant șochează toată justiția. Un bărbat l-a dat în judecată chiar pe Dumnezeu pe care...
28.04.2024 17:46
0 Comentarii