Web Analytics
scris joi, 07.01.2021

Accident la Popești. A murit un copil în vârstă de 12 ani

Un minor a murit, joi, după ce o mașină l-a accidentat pe o stradă din comuna Popești. Polițiștii au stabilit că șoferul, în vârstă de 21 ani, nu consumase alcool, iar minorul, de numai 12 ani, traversase neregulamentar strada.

Accident la Popești. A murit un copil în vârstă de 12 ani

„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Costești, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, din Comuna Siliștea Gumești, județul Teleorman, care conducea un autoturism pe DJ 504, pe raza localității Popești, din direcția Popești spre Tătărăștii de Sus, județul Teleorman, a accidentat un minor de 12 ani, din localitate, care s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a drumului, fără să se asigure.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Copilului i-au fost efectuate manevre de resuscitare, însă fără rezultat.
În cauză va fi întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut nefericitul eveniment”, a transmis IPJ Argeș.

Foto descriptiv

Citește și Soț și soție, răniți în accidentul de la Mioveni

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

FC Argeș are un nou sponsor

METABET CF S.A. se alătură Familiei Vulturilor! FC Argeș are plăcerea să anunțe concretizarea unui...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...