Web Analytics

articol scris joi, 31 decembrie 2020

Lăsconi contraatacă! Un nou episod din filmul demiterilor de la Câmpulung

Povestea aia în care primărița de la Câmpulung i-a dat afară pe șeful Piețelor și pe cel al Poliției Locale s-a transformat într-un serial de genul ”Urzeala tronurilor”. Adică, de atunci de când i-a demis, șefa se luptă să-i dea afară! Lui Vlădescu de la Piețe a mai avut ocazia să-i transmită că-i așteaptă demisia, dar degeaba, iar pe Nicolae de la Poliție îl poate vedea zilnic, că tot în Primărie îl găsește. Dacă în cazul lui Vlădescu treaba e mai încurcată, că omul trebuie luat la șuturi de Consiliul Local (majoritatea USR-PNL ar trebui să ajungă, însă nimeni n-a venit cu solicitarea de demitere!), în situația de la Poliția Locală ar trebui să fie mai ușor, că Nicolae e exact sub primar, ținând direct de Elena Lăsconi. Numai că primărița se gândește la o altă soluție. Pune la cale o reorganizare, cu consecința desființării Serviciului Poliție Locală. Asta nu înseamnă că va dispărea corpul de polițiști, nu, doar că în loc de serviciu va exista altă structură. Iar cum serviciul va dispărea, va dispărea și șeful, așa că primul înlăturat va fi Dragoș Nicolae. Final de episod…
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și A fost doar un exerciţiu de imagine? Primăriţa de Câmpulung i-a demis pe şefii Poliţiei şi Pieţelor doar la TV

Citește și Protopopul de Câmpulung, amendat de Poliția Locală. Nu a ținut cont de reabilitarea platoului central

 

Distribuie!

0 Comentarii

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Ministrul Energiei anunță un pact pe 10 direcții strategice: Investițiile în energie cer orizonturi de ani de zile

Ministrul energiei, Dumitru Chisăliță, a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că a pregătit PActul pentru Energie, conceput pe 10 direcții principale. […] Citește!

Premii uriașe la Loto, duminică, 8 noiembrie. Peste 3,47 milioane de lei la 6/49

Românii care își încearcă norocul la loterie au din nou șansa de a câștiga premii importante la tragerile programate duminică, […] Citește!

Peste 600.000 de oameni, fără curent electric după un atac al Rusiei în Ucraina

Un bombardament rusesc asupra infrastructurii energetice din regiunea Dnipropetrovsk, Ucraina, a provocat întreruperea alimentării cu energie electrică pentru peste 600.000 […] Citește!

Biblioteca dintr-un oraș din România s-a închis. Singura angajată și-a dat demisia

Biblioteca publică din Luduș, județul Mureș, și-a suspendat temporar activitatea după ce singura angajată rămasă și-a dat demisia. Situația îi […] Citește!

A vrut să intre în Poliție, dar a ajuns în arest: Candidatul prins cu dispozitive de copiat la Câmpina a fost reținut

Candidatul prins în timp ce încerca să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din […] Citește!

Elevii români au cucerit cinci medalii la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori

Elevii români au obținut cinci medalii, dintre care două de aur, două de argint și una de bronz, la cea […] Citește!

Percheziții de amploare în România. 55 de mandate de percheziție domiciliară

Duminică, 8 noiembrie 2026, continuă operațiunea „Jupiter 6”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete