Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu a fost prima femeie doctor în Drept din lume, prima femeie avocat din Europa, care prin munca şi personalitatea ei, a deschis drumuri noi în lupta pentru emanciparea femeilor, o personalitate excepţională aparţinând unei secvenţe istorice. Gloria ei a închinat-o ideii de a fi om înainte de orice şi a te integra în destinul adevărat al omului. Sarmiza este descendentă din neamul Bilceştilor, dintr-o familie de mici boieri, iubitoare de popor, familie care a dorit o ţară liberă şi neatârnată, prin scuturarea jugului străin şi modernizarea vieţii sociale şi economice.
Tatăl Sarmizei a fost şef al controlului la Ministerul de Finanţe
Dumitru Bilcescu a fost unul dintre micii boieri progresiști ai Muscelului, om hotărât pentru binele patriei, care tipăreşte manifeste, împreună cu fraţii Roată, în teascurile ascunse în grădina de la Bilceşti. Boier apropiat de ţărănime, preocupat de gospodărirea pământului, cu o înaltă pasiune pentru politica liberală şi naţională. Bun prieten cu Ion Brătianu, soţiile lor fiind şi ele bune prietene. Doamna Bilcescu, născută Georgian, era deosebită, cu un puternic gust pentru arte şi în special pentru literatură. Ceea ce îi unea pe cei doi soţi era iubirea lor de ţară şi legătura cu pământul Muscelului. Conacul de la Bilceşti nu era îngrădit cu gard. Nu exista nicio barieră între familia Bilcescu şi sat, cu ţăranii lui truditori ai pământului. Oricând la conac te puteai opri pentru un sfat sau ajutor. Aici, în grădina conacului fără porţi, opt ani teascurile au tipărit manifeste, strigăte pentru redeşteptare şi dezrobire, înainte şi după revoluţia de la 1848. Acolo unde nimănui nu i-ar fi trecut prin minte funcţiona o tiparniţă, ce tipărea în puterea nopţii, la lumina lumânărilor de seu, broşuri anonime, apeluri către popor şi naţiune. Boierul progresist Bilcescu, prieten cu Goleştii, Brătienii, cu familia Rosetti, cu Ion Ghica, lupta din toată inima pentru libertate. Ajunsese şef al controlului la Ministerul de Finanţe, de unde demisionează pentru a putea duce la îndeplinire dorinţele Divanului ad-hoc. Alături de Partidul liberal, luptă pentru întemeierea României moderne, el fiind, alături de alţi oameni luminaţi, creatorul Băncii Naţionale.
Și-a petrecut copilăria în tovărăşia copiilor lui Ion Brătianu
Dumitru Bilcescu era un mare iubitor de cultură, fapt pentru care a decis înscrierea fetei sale la Facultatea de Drept din Paris, într-un moment când femeia nu însemna prea mult pe plan social. Mama Sarmizei ar fi vrut ca fata să urmeze Literele, meserie mai adecvată unei femei. Sarmiza a trăit într-un mediu asemănător cu al Brătienilor, de la Florica, cu care Bilcescu era bun prieten. De aceea, Sarmiza şi-a petrecut copilăria în tovărăşia copiilor lui Ion Brătianu, acum înfiripându-se o prietenie adevărată, în special cu Ion I. C. Brătianu. Este mereu urmărită de ideea ridicării politice şi sociale a României, idee care îşi trage seva din spaţiul sătesc, nu dintre zidurile oraşului. Pământul scăldat cu lacrimile şi sângele ţăranilor, pământul Muscelului, şi-a pus amprenta pe structura interioară a Sarmizei, iar ea s-a întors aici să-şi împlinească viaţa, pentru că de aici, din pământul Muscelului nostru a sorbit vigoarea sănătoasă a gândirii.
A primit îndrumări chiar de la Spiru Haret
La 25 aprilie 1867 s-a născut Sarmiza, care de la vârsta de cinci ani începe să se comporte ca un băiat. Nu a vărsat o lacrimă când doctorul i-a cusut fără anestezie o tăietură de 12-15 centimetri. Tatăl îşi numeşte fata „băiatul meu”. Copilăria şi adolescenţa le petrece mai mult la ţară. Învăţa, vizita prieteni, vecini, mai ales familia Brătianu. Era bătăioasă și trântea pe cei trei Brătieni, Ionel, Vintilă şi Dinu, încât bătrâna Pia Brătianu îi spunea Voinica. Şi copiii Brătienilor, la rândul lor, îşi petreceau vacanţele la doamna Bilcescu. Cele trei fiice ale Brătienilor locuiau la Moroeşti, în Muscel, vizitând deseori Nămăieştiul sau Dâmbovicioara. De asemenea, Sarmiza petrecea mult timp la moşia Florica, unde era considerată ca membră a familiei Brătianu. Deşi visase să aibă un băiat, Dumitru Bilcescu simte că dorinţele sale au fost îndeplinite, şi chiar mai mult decât atât, căci fetiţa Voinica va împleti feminitatea cu trăsăturile psihologice masculine. În mai 1875 se constituise Partidul Naţional Liberal, despre care străinii spuneau că are ca vis realizarea unei „Dacii mari”. În acest mediu trăieşte familia Bilcescu, care oferă învăţătură solidă Sarmizei. Dumitru Bilcescu este ales director la Banca Naţională, starea materială a familiei îmbunătăţindu-se. Şi-au construit o altă casă, mai încăpătoare, în spaţiul dintre strada Colţei şi strada Doamnei, unde Sarmiza stă pe perioada studenţiei. Era talentată în domeniul muzicii, cânta minunat la pian, putând deveni un mare nume. Consideră, însă, că ar fi mai de folos naţiunii, ca avocat. Şapte ani învăţase acasă, cu marele dascăl Păun, căruia Sarmiza îi atribuie toate meritele. Primeşte îndrumări chiar de la Spiru Haret și frecventează câtva timp colegiul Sf. Sava. Are contact de timpuriu cu arta. Studiază pianul cu marele Eduard Wachmann. La 17 ani era a treia bacalaureată, după cele două fete ale lui Brătianu. Trecuseră clipele petrecute în Muscel sau la Florica.
Studiază dreptul la Sorbona
Este acum timpul studiilor de la Paris, această fată modestă a realizat una dintre performanţele rămase, de atunci, memorabile, ca reuşită intelectuală. Împreună cu mama sa, Maria, pleacă la Paris, dar se întoarce repede datorită izbucnirii molimei holerei. Fusese înscrisă la Litere. Cât au stat în ţară, în cele şase săptămâni, Dumitru Bilcescu are ultimul cuvânt, urma să facă Dreptul, chiar dacă era o noutate pentru o fată. Tatăl avea încredere în fetiţa lui de 17 ani. Înscrierea la Drept a provocat mari reacţii. O femeie avocat era ceva curios. Dar fata ia toate examenele, ba mai mult, i se permite ca la cursuri să fie însoţită de mama ei. Profesorii de aici, de la Sorbona, vedeau în înscrierea primei studente la Drept un semn de ostentaţie. Într-o ţară atât de înaintată mai existau astfel de prejudecăţi, nu admiteau că o femeie ar putea deveni avocat. Acesta este mediul în care studenta Sarmiza Bilcescu îşi începe cariera. Maria Bilcescu îşi însoţeşte fiica la Paris și luptă alături de ea pentru recunoaşterea drepturilor femeii. Cinci ani a însoţit pe fiica sa la cursuri. Ea a fost membră întemeietoare a societăţii „Regina Elisabeta”. A murit după război, având fericirea unui sfârşit liniştit. La Paris, alături de studiile la Drept, Sarmiza devine eleva celebrului pianist Marmontel. În 1890 trece cu brio examenul de doctorat. Sarmiza Alimănişteanu face parte din prima generaţie de femei care a încercat să schimbe atitudinea faţă de femeie în general, nu numai ca mamă şi soţie. Pentru prima dată în istoria Universităţii, la 12 iunie 1890, la Facultatea de Drept din Paris, o femeie îşi susţine teza de doctorat. Ziarele vremii consemnau acel eveniment la loc de cinste. Sarmiza avea doar 23 de ani în momentul susţinerii tezei. Întreaga presă mondială sublinia, în spaţii largi, despre reuşita universitară a Sarmizei Bilcescu. Ziarele reproduc fotografia româncei şi scriu articole despre neobişnuitul eveniment. A fost nu numai o victorie a feminismului, dar şi a ţării noastre, o afirmare a posibilităţilor intelectuale ale femeilor ei. Sarmiza Bilcescu – Alimănişteanu constituie o reprezentantă tipică a calităţilor femeii române.
A predat ore de limba română Reginei Maria
În 1890, Sarmiza este primită călduros în ţară, fiindu-i deschise toate porţile vieţii mondene de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Era apreciată de doamnele din înalta societate ca pianistă, fie în saloanele din Bucureşti, fie la doamna Alexandrina Ghica, la Ghergani. Profesorul Wachmann, directorul Conservatorului, organizează un concert simfonic, al cărui solistă este domnişoara Bilcescu. Prinţesa Maria, viitoarea regină, o apreciază pe Sarmiza şi o admiră dansând cu Adrian Magheru. Prinţesa şi Sarmiza devin prietene, ea predându-i ore de română viitoarei regine a României Mari. Prietenia lor a durat până la moartea Sarmizei. Se înscrie şi este primită cu onoruri în Baroul din Bucureşti. Face tot ce îi stă în putinţă pentru a prezenta pozitiv ţara peste hotare. În 1897, Sarmiza se căsătoreşte cu Constantin Alimănişteanu, un inginer strălucit, care făcuse Şcoala superioară de mine din Paris. Un om dedicat muncii, animat de viziunea ridicării neamului nostru. Păcat că moartea avea să-i despartă prea devreme, Alimănişteanu murind în 1911, fiind elogiat şi plâns, printre alţii, de Nicolae Iorga. În vara anului 1935, Sarmiza Alimănişteanu se retrage la ţară, la Româneşti, Muscel. Urma să fie vacanţa morţii, în Muscelul său iubit. Este vizitată de Regina Maria. La puţin timp după aceea moare, la 26 august 1935 şi este îngropată în pământul de la Bilceşti. A fost îngropată în costum naţional, sub florile Muscelului, privegheată chiar de Patriarh. Nu s-au ţinut discursuri. A cântat numai corul călugăriţelor de la Nămăieşti, Muscel. Alături de fiul său și de familie, s-au aflat prietenele: Sabina Cantacuzino, Eliza Brătianu, Pia Alimănişteanu sau Nadia Duca.
M.I.
0 Comentarii