Falsul transportator Marius Florin Dragomirescu, născut în Costești, dar cu domiciliul în Pitești, este dat în urmărire națională. Pe numele inculpatului a fost emis mandatul de arestare în lipsă încă din data de 27 octombrie a.c. „Nu a fost depistat până în momentul de față, dar este urmărit la nivel național și desfășurăm toate activitățile specifice pentru depistarea lui în cel mai scurt timp”, precizează IPJ Argeș. Despre cazul falsului transportator Jurnalul de Argeș a scris și la începutul lunii noiembrie. Piteșteanul a fost trimis în judecată și condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare după ce a înșelat mai multe persoane care utilizau bursa de transport.
Istoricul inculpatului este unul tumultuos. Marius Florin Dragomirescu, în vârstă de 31 de ani, a fost trimis în judecată pe 19 martie a.c., când 15 persoane şi o societate s-au constituit părţi civile. A fost condamnat pe 31 iulie, în primă instanță, la 3 ani şi jumătate de închisoare în stare de detenție pentru înșelăciune în formă continuată (16 acte materiale), fals informatic în formă continuată (9 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată și plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Pe 15 octombrie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Argeş l-au reţinut pentru 24 de ore, după o acțiune de prindere în flagrant delict, imediat după ridicarea unei sume de bani. „Din cercetări a rezultat că, în perioada septembrie-octombrie, cel în cauză ar fi obţinut bani reprezentând aconturi pentru servicii de transport rutier de marfă, despre care ar fi indus în eroare solicitanţii unor asemenea servicii. Bărbatul ar fi contactat persoane care utilizau bursa de transport, prin intermediul căreia erau solicitate servicii de transport rutier de marfă, pe care le-ar fi înşelat, pretinzând că ar avea calitatea de reprezentant al unor prestatori de servicii de transport, cu scopul de a-şi însuşi sumele de bani”, se arată în comunicatul poliției de la acea vreme. Prejudiciul estimat până la acel moment era de 100.000 de lei.
Citește și Societate comercială din Dragoslavele amendată pentru transport ilegal de lemne
Citește și Exclusiv. Cum acţionează ţeparii pe bursa de transport. Câţiva păgubiţi rup tăcerea
Interesant este că, pe 16 octombrie, la Judecătoria Pitești a fost respinsă propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești privind arestarea preventivă a inculpatului, acesta fiind lăsat în libertate. Pe 22 octombrie însă, Tribunalul Argeș a dispus arestarea preventivă pentru 30 zile a inculpatului. Iar din 27 octombrie s-a emis mandatul de arestare în lipsă, fiindcă țeparul a fugit. Mai târziu, apelul inculpatului a fost declarat nefondat de către Curtea de Apel Pitești, în data de 12 noiembrie a.c., după ce la termenul precedent s-a amânat pronunțarea.
0 Comentarii