Web Analytics

Medicul argeșean Valeriu Gheorghiță va coordona campania de vaccinare anti-COVID-19 în România

de | 19.11.2020 09:28 | Actualitate

Argeșeanul Valeriu Gheorghiţă, medic la Spitalul Militar Central “Dr Carol Davila” din București, a fost desemnat coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivel naţional. Gheorghiţă a fost invitat marţi la Cotroceni, pentru a participa la şedinţa de evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19, la care au fost prezenți președintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, dar și alți membri ai Guvernului.

La finalul ședinței,  președintele Klaus Iohannis a anunțat că a fost stabilită strategia campaniei de vaccinare anti-COVID în România, Valeriu Gheorghiţă fiind numit coordonatorul acesteia.

Medicul Valeriu Gheorghiţă are 38 de ani, a absolvit în 2006 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş şi a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe medicale în 2013, cu o lucrare în domeniul bolilor infecţioase, coordonator fiindu-i medicul Adrian Streinu-Cercel.

Este absolvent al Colegiului Național ”Ion C. Brătianu” din Pitești și a făcut rezidenţiatul  la Spitalul ”Matei Balş” din Capitală.

Din 2012 lucrează la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr Carol Davila”, mai întâi ca medic specialist Boli Infecţioase şi apoi ca medic primar. Din 2016 este asistent universitar.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii