Ziaristă din Piteşti, premiată la Londra împreună cu echipa Antenei 3

# „Premiul este, în primul rând, al fetelor care au avut curaj să vorbească”, spune Mariana Zaharia, corespondent Antena 3 pe Argeș

O echipă de jurnaliști ai postului de televiziune Antena3 a obținut un premiu important la gala Premiilor Asociației pentru Radiodifuziune Internațională (AIB) din Londra, care a avut loc vineri, 13 noiembrie. Evghenia Kironaki a primit Premiul special al juriului AIB pentru ancheta jurnalistică „În numele Statului”, care a pornit de la „Cazul Caracal”, iar printre jurnaliștii din echipă s-a numărat și argeșeanca Mariana Zaharia, corespondent Antena 3 Pitești, pe care am intervievat-o.

„Lucrând la cazul Berevoești, am făcut un interviu cu un polițist care mi-a spus că se știa”

# Cazul Caracal a determinat începerea acestui documentar de televiziune?
– Cazul Caracal a fost, într-adevăr, un punct de plecare, numai că ce s-a întâmplat acolo nu este singular. De exemplu, și la noi, cazul Berevoești, și acela a fost o parte la care noi am lucrat, tot trafic de persoane, tot acoperit, tot cu implicări de la autorități locale până la anchetatori și ițe care duc mai sus. Nu e vorba simplu despre persoana traficată și traficant. Este vorba despre cine îi protejează, despre cine se face că nu vede, pentru că și acolo era o comunitate, existau autoritate locală, poliție locală. Eu, la un moment dat, lucrând la cazul Berevoești, am făcut un interviu cu un polițist – căruia, evident, nu îi pot da numele – care mi-a spus că se știa, că a încercat de mai multe ori să pătrundă în sat și că era dat înapoi, cei de acolo erau protejați și același lucru se cam întâmplă peste tot unde vorbim despre trafic de persoane.
# Ce rol ați avut în această anchetă?
– De anchetă s-a ocupat Evghenia, pentru emisiunea „În premieră”. Eu și colega mea de la Craiova, Loredana Chimoiu, am ajutat cu informații adunate de noi de la Caracal, pentru că am transmis de acolo, acolo au fost concentrate mai multe echipe care adunau informații, iar apoi s-a extins peste tot și ne-am dat seama că e o practică generală. Am întrebat, la fel, surse din rândul polițiștilor care se ocupă, care trebuie să îi investigheze pe cei cu rețelele, cei care au avut curaj să ne povestească și să spună ce se întâmplă dincolo de ceea ce vedem noi și ceea ce ni se dă și ceea ce apare la un moment dat în spațiul public. De exemplu, informații ca „ofițerii BCCO au destructurat o rețea, au făcut 100 de descinderi” și apoi se pierd. Se fac descinderi, se duc, apar în spațiul public cu ele și apoi, dacă vei urmări unele dosare până la final, inclusiv partea de instanță, vei vedea că ele se pierd pe undeva. Ori sunt victime care își retrag plângerile sau nu depun mărturie împotriva traficanților, ori primesc clemență, adică printr-un „noroc” chior au parte de instanțe cărora nu li se pare foarte grav ce s-a întâmplat, mai ales când nu se plânge nimeni. Dar nu se întreabă de ce o fată traficată nu ar vorbi. Nu ar vorbi din cauza fricii, în primul rând, nu ar vorbi pentru că este amenințată sau pentru că poate nu mai are capacitatea să vorbească, pentru că multe dintre ele sunt abuzate fizic, sunt amenințate, sunt drogate.

„Noi am fost la Caracal zi de zi, câteva luni”

# De câte ori ați fost la Caracal să transmiteți?
– Am stat foarte mult acolo, am fost din prima zi, de când a existat acel apel la 112 al Alexandrei, am fost un sprijin pentru colega mea de la Craiova. Fiind în zona ei, ea se ocupa, dar noi am fost în zona ei pentru că este foarte greu să faci față singur unui subiect ca acesta. Ne-am dus și stăteam cu zilele, nu aș putea să apreciez cât am stat acolo. Noi am fost acolo zi de zi, câteva luni.

Citește și Mesajul înfiorător al unui medic în urma morții fetei de la Rucăr: „Adevărul este că e iulie. Perioada anului când ne omorâm copilele. Anul trecut era Dincă, la Caracal. Anul ăsta alții, cică medici…”

Citește și Drama de la Caracal. Mesajul ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului

Citește și Procurorul Antonia Diaconu, despre crimele oribile de la Caracal: „Orice poliţist, chiar şi cel mai “nenorocit”, dacă ar sta în faţa unei curţi şi ar auzi strigăte de ajutor ar intra”

# Câți oameni au lucrat la realizarea acestei anchete?
– În primul rând, Evghenia, care s-a ocupat de tot ce înseamnă anchetă și care s-a pus în pericol în timpul filmărilor. Ea este cea abordată, a trebuit să cheme poliția ca să scape de acolo (jurnalista Evghenia Kironaki a fost abordată de cuscrul lui Gheorghe Dincă, la Caracal, care credea că are în față o posibilă victimă pe care încerca să o racoleze, n. red.). Nu e o muncă ușoară. Efectiv, s-a pus în pericol. Apoi a fost colega de la Craiova, Loredana Chimoiu, care a și obținut foarte multe informații, pentru că, fiind din zonă și fiind un jurnalist vechi, erau mulți oameni implicați în povestea asta care aveau curaj și încredere să vorbească cu ea. Au fost operatorii Mihai Buzduga, Mihai Dină, Georgiana Murgilă, reporter de la București, care a reușit să obțină nu doar informații, a reușit să refacă traseul lui Dincă din momentul în care a răpit-o pe Alexandra, ceea ce nici anchetatorii nu făcuseră până când a făcut Georgiana. Video, ea a adunat imaginile de pe camerele din zonele prin care trecuse Dincă, ceea ce nici procurorii nu făcuseră până la acel moment. Montaj: Florin Sarcea, Leo Moga.

„În Caracal, toată lumea se temea să vorbească cu noi”

# Ați întâmpinat dificultăți la Caracal?
– Da, au fost multe și nu doar la Caracal. În Caracal, toată lumea se temea să vorbească cu noi. Cu oricine vorbeam, nimeni nu știa, nu auzise nimic, deși acolo era o comunitate de case, nu e ca la bloc, unde vezi sau nu ce face vecinul. Asta a fost prima problemă, nimeni nu auzise, nu văzuse, toată lumea se ferea să vorbească sau spunea că nu știe, ca să nu fie cumva legată de această poveste. Apoi, anchetatorii din zonă, la fel, nimeni nu știa, nu văzuse, nu auzise. Înregistrările cu dispecerii de la 112 sunt groaznice, să îi spui unui copil „stai acolo, că venim”, oricum nu putea să fugă. A fost foarte greu psihic, recunosc. Era încărcătură emoțională foarte puternică, revolta pe care o simțeam, lăsând la o parte faptul că eram jurnalist, pur și simplu, ca părinte, mă gândeam că putea fi, Doamne ferește, copilul meu, să plece la școală, să nimerească pe mâinile unor nemernici și alți nemernici să nu o salveze.
# Ce sperați să schimbe această anchetă?
– Speranța noastră este ca această anchetă, mai ales după ce s-a bucurat de această recunoaștere internațională, să schimbe legile și, după părerea noastră, problema traficului de persoane ar trebui să fie inclusă în strategia apărării naționale, aici trebuie să lucrăm, la traficul de persoane. Să schimbe legile, să le ajute pe victime. Înainte să le ajute, statul trebuie să le asculte în primul rând. Să nu mai auzim replici de genul „e o …”. Mai sperăm ca anchetele să meargă, să nu se oprească în punctul vitimă-traficant și traficantul, la un moment dat, primește la instanță un complet căruia i se face și milă de el. Pe partea de anchetă, trebuie ca victimele să fie ascultate, apoi ajutate și cred că trebuie să existe o legislație mai dură și să fie urmărite dosarele acestea până la capăt. Premiul este, în primul rând, al fetelor care au avut curaj să vorbească și ancheta trebuie să îi trezească pe cei de la vârf și să nu se mai întâmple ce se întâmplă, să nu mai existe copii care pleacă la școală sau care pleacă la piață și te trezești, într-o zi, că nu se mai întorc și cad în mâna unora care le distrug viața.