Secolele XIV-XVI s-au dovedit tare neprielnice pentru cei care râvneau ”pirostriile” de domnitor. Încă de la formarea statelor medievale românești a funcționat o lege în baza căreia succesiunea la domnie trebuia să fie ereditar-electivă, cu alte cuvinte boierii erau cei care stabileau domnitorul dintre urmașii pe linie bărbătească. Și cum majoritatea voievozilor români s-au dovedit a fi la înălțimea responsabilităților ce le reveneau și pe această linie, întotdeauna se găseau trei, patru frați ce se considerau îndreptățiți să intre în istorie și de aici, măcelul. Principiul de bază era ”care pe care” și o condiție importantă a succesului era să atragi de partea ta cât mai mulți boieri influenți, dar și dispuși să-și riște pielea. Frați, cumnați, nepoți, veri de tot felul se alergau între ei și, dacă nu erai iute de picior, ajungeai să nu ai nici măcar mormânt. De exemplu, în Țara Românească, în doar 25 de ani, între 1510-1535 au fost uciși nu mai puțin de zece domnitori: Mihnea Vodă cel Rău, Vlăduț, Teodosie, Dragomir Călugărul, Radu Bădica, Radu de la Afumați, Vladislav al II-lea și fiul său Moise Vodă, Vlad Înecatul și Vlad Vintilă de la Slatina. Se spune că Vlad Țepeș, după ce în 1431 l-a omorât pe Vladislav al II-lea, în aprilie 1740, după ce l-a învins într-o luptă la Rucăr și pe fratele acestuia, Dan al III-lea, l-a obligat să-și sape mormântul, să-și asculte slujba de prohod, după care l-a decapitat. Amândoi îi erau veri buni. Boierii care l-au susținut au fost trași în țeapă.
Este de notorietate cazul lui Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare, cel mai destoinic dintre fiii lui Alexandru cel Bun. Acesta a fost înjunghiat la o nuntă de către fratele său, Petru Aron, care, bineînțeles, îi va urma la tron până în 1457, când va fi alungat de către nepotul său, Ștefan cel Mare. Ștefan nu va avea liniște, fugărindu-l prin Polonia și Ungaria câțiva ani buni până când îl va prinde și ucide.
La 2 ianuarie 1529 a fost ucis într-o biserică Radu de la Afumați, sub ochii îngroziți ai preotului.
Nici pentru boieri nu era mai ușor. Vrei-nu vrei, trebuia să te situezi într-o tabără, cu riscurile de rigoare. Ascensiunea logofătului Ion Norocea a început în timpul domniei lui Pătrașcu cel Bun, tatăl lui Mihai Viteazul. Apoi devine om de încredere al lui Mircea Ciobanu, căsătorindu-se cu Stanca, fiica acestuia. Este desemnat mare postelnic și mare logofăt de către Petru cel Tânăr. Simte primejdia și părăsește Țara Românească în timpul lui Alexandru al II-lea, stabilindu-se în Transilvania. Acolo ajunge un apropiat al principilor Ștefan și Sigismund Bathory. Apoi trece în Moldova, unde era rudă cu Petru Șchiopul și apropiat al lui Petru Aron. Dar Norocea atinge apogeul în timpul lui Mihai Viteazul, devenind mâna dreaptă a acestuia. I-a supraviețuit, bineînțeles. Se pot spune multe despre marele logofăt Ioan Norocea. Inclusiv faptul că a încercat înaintea lui Mihai Viteazul o unire pe căi matrimoniale a celor trei țări române.
A avut doi băieți cam șterși, dar două fete brici. Cu nucă, cum ar spune un bun prieten al meu. Zamfira, pe care o mărită cu Petru Ratz, ambasador la Constantinopol, și Velica, despre care s-ar putea face doctorate în istorie pe bune. O mărită cu Flavio Genga, care va ajunge secretarul Papei.
La Velica lucrase Dumnezeu cu multă răbdare și migală. Cunoscând limbi străine, dar și datorită IQ-ului cu mult peste media vremurilor, ajunge repede interpretul și sfătuitorul de taină al lui Mihai, fapt ce-l determină pe marele voievod să o proclame succesoare la tron. Ca viitoare soție, bineînțeles… Atât de impresionat a fost acesta de Velica, încât i-a interzis soțului acesteia, sub amenințarea pedepsei cu moartea, să se mai culce cu ea.
Personalitatea lui Ioan Norocea este legată într-o mare măsură și de orașul nostru. Acesta deținea aici o mare moșie și este ctitorul primei biserici din Pitești, Sfântul Mina (Sfânta Treime-Greci), construită în anul 1564. Dania cu care o înzestrase cuprindea terenurile unde se găsesc azi, printre altele, Primăria, Teatrul „Davila” și Colegiul „Brătianu”.
Prin căsătoria fiicei sale Zamfira cu Peter Racz de Galgo, prezent în arborele genealogic al casei de Windsor, nu este exclus ca prințul Charles să se intereseze de Pitești în căutarea urmelor strămoșilor săi. Mai-marii orașului nostru, buni cunoscători ai istoriei, au atribuit numele marelui logofăt unei străzi care se înfundă la marginea orașului, la hotar cu satul Geamăna, comuna Bradu.
Prof. dr. Cornel Carp