# Maestrul a primit abia săptămâna trecută, după 5 ani și jumătate de așteptare, un răspuns de la ANI că lucrarea care îl viza a fost clasată
Avocat cu multă experiență în domeniu, având clienți de apărat chiar în această speță, maestrul Nicole Zărnescu a fost și el luat în colimatorul ANI. Pe 21 mai 2015 a fost anunțat printr-o înștiințare că făcea obiectul unei evaluări a activității sale de consilier în Consiliul Local Pitești. După ce a rămas mască de ceea ce i se întâmpla, a făcut o mică investigație și a aflat astfel că era victima unui delator. Pe surse, a aflat că fusese trimisă o anonimă în care era acuzat că a votat o hotărâre ce viza o societate comercială pe care o avea drept client.
Citește și (P) Cauți un loc de muncă? Ești îndemânatic și ai permis de conducere? Vino la MOBEXPERT Pitești
”Am început să îmi fac multiple «procese-verbale de gândire», ca să-mi aduc aminte ce s-ar fi putut întâmpla. Eu știam că nu am participat la vot la nicio hotărâre, nici în comisie și nici în plen, care viza un client al meu. M-am ferit ca dracu de tămâie și de cruce. Am avut și am, ca avocat, destule procese cu ANI ca să fi dobândit și eu oleacă de expertiză. Chiar nu știam despre ce e vorba, dar m-am conformat, am stat și am așteptat…” Și a așteptat vreo cinci ani și jumătate, pentru că abia la sfârșitul săptămânii trecute a primit, tot de la ANI, o înștiințare în care era anunțat, pe patru rânduri, că lucrarea care îl viza fusese clasată. „Am clienți care într-o lună au fost împachetați, ștampilați și executați de către ANI, năruindu-se o muncă și o carieră de o viață. Iar eu am așteptat cinci ani și jumătate ca să mi se spună că sunt nevinovat… Ciudată rânduială!…” – spune avocatul. Întrebat, acesta ne-a spus că știe cine a fost autorul sesizării, dar l-a iertat.
Ce zile libere avem în 2025 și unde e potențial de mini-vacanțe
2025 începe cu o vacanţă de 6 zile pentru angajaţii de la stat: Cum 1,2,6 şi 7 sunt libere legal,...
0 Comentarii