Este mare sărbătoare pentru creștini ortodocși în această zi, pentru că are loc pomenirea Sfântului Mare Mucenic Artemie, care a fost un exemplu de credință.
Sfântul Mare Mucenic Artemie a fost originar din Egipt. Acesta ajunsese, datorită curajului său, să fie comandatul trupelor împăratului Constantin cel Mare. Atunci când a văzut pe cer crucea biruitoare, el s-a botezat în numele Domnului.
Artemie a fost numit chiar și duce sau prefect imperial, dar nimeni nu știa că el este creștin, până în momentul în care la putere a ajuns Iulian Apostatul, care îi chinuia pe creștini. Când Artemie le-a lua apărarea unor creștini, a intrat și el în vizorul păgânului împărat. Sfântul Mare Mucenic Artemie a murit prin tăierea capului, în anul 362.
## Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi:
Tot la această dată, se face și pomenirea pentru:
Sfinţii Mucenici Evor şi Evnoi;
Sfânta Cuvioasă Matroana din Hios;
Sfântul Cuvios Gherasim cel Nou;
Sfinţii Mucenici Zevina, Ghermano, Nichifor si Antonin;
Sfânta Muceniţă Manato, fecioara;
0 Comentarii