Web Analytics
scris duminică, 11.10.2020

La 11 Octombrie 1818, Caragea Vodă părăsește tronul și fuge din Țara Românească

La 11 Octombrie 1818, Domnul fanariot al Ţării Româneşti, Ioan Gheorghe Caragea, părăsește domnia fugind în Transilvania.

Principele Ioan Gheorghe Caradja, (n. 1754 la Constantinopol –  d. 1844 la Atena), cunoscut în bibliografia în limba română și drept Ioan Gheorghe Caragea, a fost domnitor fanariot  al Țării Românești  între anii 1812-1818.

A devenit faimos pentru primul cod de legi din Valahia, care îi poartă numele (Legiuirea Caragea), pentru  politicile sale fiscale excesive dar și pentru măsurile efective luate împotriva unei mari epidemii de ciumă bubonică, izbucnită  în  anul 1813, la  un an de la urcarea sa pe tron (Ciuma lui Caragea).

Cât timp s-a aflat pe tronul Țării Românești, Caradja a reușit să strângă o avere uriașă, prin acumularea taxelor de la țărani și breslele meșteșugărești, vânzarea a 4.762 de titluri boierești , (pentru care a obținut aproximativ 20 de milioane de piaștri) și din concesionarea minelor și vămilor.

  Astfel, veniturile domnului au crescut de la aproximativ 1,5 milioane – la peste 3,7 milioane lei-aur.

Temându-se de o intervenție a turcilor, Caradja a fugit din țară.

A declarat că pleacă cu familia în afara orașului pentru o plimbare și după patru ore de la dispariția sa, un mesager trimis de el a anunțat boierii că a părăsit țara și că numea pentru conducerea treburilor țării o caimacamie  formată din banul Grigore Brâncoveanu, vornicul Barbu Văcărescu, vistiernicul Grigore Ghica și logofătul Samurcaș.

Caradja a fugit păzit de un grup de 300 de mercenari  albanezi (arnăuți) care l-au condus la Brașov. Toate podurile pe drumul de la Bucuresti la Brasov au fost distruse după trecerea lui, pentru  ca nici o forță urmăritoare să nu-l poata ajunge. Caradja își pregătise cu grijă fuga, trimițând din timp mari sume de bani în Elveția și Marea Britanie .

După câteva săptămâni de la intrarea în Brașov, Caradja și apropiații săi au plecat către  Pisa, in Italia.

A donat mari sume de bani mișcării naționale grecești Filiki Eteria, cât și terenuri orașului Atena , unde și-a petrecut restul vieții, trăind din averea acumulată în Valahia.

 

La 11 Octombrie 1818, Caragea Vodă părăsește tronul și fuge din Țara Românească

Distribuie!

1 Comentariu

  1. … „Ciuma lui Caragea” , doar atunci s-au mai razletit romanii … ca acum .

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită