Web Analytics
scris duminică, 11.10.2020

Covid 19. Controale dure si amenzi în weekend

 
În ultimele 24 de ore, peste 170 de efective de poliție și poliție locală au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.
Au fost organizate 19 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale, restaurantele și localurile publice, precum și mijloacele de transport în comun.
În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 33 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 189 de mijloace de transport și au fost legitimate 423 persoane.
Echipele de control au depistat 70 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii nr. 55 din 2020, cu amenzi în valoare totală de 2.000 de lei.
De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională, unui bărbat de 32 de ani, dintr-o localitate din județ, care nu a fost găsit la adresa de izolare în momentul verificăriloe efectuate de polițiști. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar situația a fost comunicată Direcției de Sănătate Publică Argeș.

Covid 19. Controale dure si amenzi în weekend

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...