Web Analytics
scris joi, 08.10.2020

Şefa de la Ambulanţă explică de ce sporurile sunt mici

Confruntată cu protestul angajaților, șefa Serviciului de Ambulanță Argeș, Luminița Paul, a oferit un punct de vedere marți, 6 octombrie, pe pagina sa de facebook: „La Serviciul de Ambulanță Argeș s-a acordat stimulent de risc în cuantum de 2.250 de lei net în perioada 07-30.04.2020 pentru un număr de 157 de salariați din cadrul compartimentului operativ, iar în perioada 01-14.05.2020 au primit aceeași sumă un număr de 99 de persoane. Pentru perioada 16.03.2020-06.04 2020, au fost identificate persoanele care au acordat asistență medicală la pacienți confirmați COVID-19 și a fost înaintată adresă către Ministerul Sănătății, urmând a primi suma cerută. Sporul pentru condiții deosebite de 55% este plafonat la nivel de minister pentru toate Serviciile de Ambulanță, nu a fost impus de mine. Protestele au apărut în urma adoptării de către Parlamentul României a Legii 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19, urmând ca modul de acordare a sporurilor să se stabilească prin ordin comun al ministrului Sănătății, al ministrului Afacerilor Interne și al ministrului Finanțelor Publice. În consecință, a apărut Ordinul 1070/94/2087/2020. L-am citit de nenumărate ori și eu și membrii Comitetului Director și consilierul juridic al instituției. Serviciile de ambulanță, potrivit ordinului mai sus menționat și modului în care noi l-am interpretat, trebuie să beneficieze de un spor de 20%, proporțional cu timpul lucrat cu pacienți suspecți/confirmați COVID-19 în perioada 16.03.2020-14.08.2020, întrucât efectuăm mai multe activități, nefiind autorizați ca și Ambulanță COVID-19. Au fost determinate ore, zile de lucru cu suspecți/confirmați COVID-19, dar, ca și la alte unități sanitare din județ, sumele finale au fost mici, acele ore identificate fiind deja plătite ca și sărbători, ore suplimentare sau ore din norma lucrată. Precizez că s-au plătit toate sărbătorile, toate orele suplimentare. Veniturile nete salariale pot fi consultate pe site-ul www.ambulanta-arges.ro…”.

Şefa de la Ambulanţă explică de ce sporurile sunt mici

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...