Web Analytics
scris joi, 01.10.2020

În ziua alegerilor, Stelică Crăciun a încălcat ordinul de restricţie impus de procuror

# „Am fost amenințat că îmi va da foc, că o să dea cu mașina peste mine, că o să îmi violeze fetițele…”, ne-a spus patronul Constantin Zaharia # Patronul firmei de panificație Zaris a sunat la 112 și a depus sesizare la poliție împotriva lui Crăciun
Cumnatul primarului PSD Nicolae Dascălu, reales la Mărăcineni, controversatul Stelică Crăciun, a încălcat ordinul de restricție impus de procuror în august. Conform omului de afaceri Constantin Zaharia, acesta l-ar fi urmărit la secția de votare unde se afla în calitate de consilier, s-a apropiat și a făcut gesturi obscene la adresa sa, asta în prezența mai multor martori. Constantin Zaharia a sunat la 112 și a făcut plângere la Poliție, acolo unde s-a dus însoțit de patru martori. Omul de afaceri spune că îi este frică de Crăciun, care l-a amenințat anterior că îi dă foc și îi violează fetițele.
Conform ordonanței procurorului, Crăciun nu are voie să se apropie la mai puțin de 100 de metri de Constantin Zaharia (patronul firmei Zaris), Iulian Preda (soțul cunoscutei interprete de muzică populară) și de șeful PNL din localitate, Florinel Popescu.

În ziua alegerilor, Stelică Crăciun a încălcat ordinul de restricţie impus de procuror

„Acum aștept reacția instituțiilor statului, dar cred că cineva îl ține în brațe pe Crăciun”

„Am sunat la 112, am făcut sesizare, pentru că a fost încălcat controlul judiciar. A venit la secția de votare unde eram ca și consiler, deși nu avea voie, ca să mă intimideze. A venit la două secții de votare. De două ori, la 11 și la 16. A doua oară era cu patru persoane după el. Am fost cu doi martori la Poliția Mărăcineni și am dat declarație. El nu se teme de nimeni. Mi-a arătat niște gesturi obscene. Nu avea ce căuta la Mărăcineni, nu are domiciliul acolo, îl are la Micești, unde a și candidat. Acum aștept reacția instituțiilor statului. Aș dori ca acestea să își facă datoria, dar cred că cineva îl ține în brațe. Am fost amenințat că îmi va da foc, că o să dea cu mașina peste mine, că o să îmi violeze fetițele… Vă dați seama că este o situație foarte dificilă; pentru sesizarea acestor lucruri i s-a și dat ca măsură control judiciar și interdicția de a se apropia. Dar a încălcat-o! Individul este foarte periculos și îmi este frică, vă spun sincer.”

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Constantin Zaris spune că a fost amenințat cu violarea fetelor lui, nu cred. Cât ai urâ pe cineva, nu te poti răzbuna pe niște copii. Pare din punctul meu de vedere o gogoașă.
    Observ că în scandal, apare mereu numele domnului Iulian Preda. Din sursele mele, știu că a capușat lumea la angroul de fructe. Sunt o familie decât pe acumulat averi fără limite și extrem de agresivi dacă nu este cineva de aceași opinie cu dânșii. Cât despre talentul managerial la domnul Iulian, milioanele făcute, demonstrează abilitatea…, la doamnă, nu o simpatizez de când am văzut că era prietenă cu acel efemer Aurelian Preda deși juca un teatru extrem de pestriț a la ,, Inorogul cu coada curcubeului ,, .
    În general, lumea afacerilor este extrem de mică, îi știm, unii dintre noi îi cunoaștem și este normal să existe și scandal. Miza? Milioanele aproape venite singure ele așa de la mama lor.
    Vă spun sincer, azi, Octombrie 2020, un tânăr, fără relații, pile, dacă își deschide o afacere nu are o șansă să supraviețuiască. Ăia de domină piața, prețul, poziția, vor face și cu ochii închiși.
    Deci, acolo la acești oameni, Zaris, Preda, ș.a.m.d. este calupul de bani și își scot ochii ptr ce? Ptr AVERE !!!

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită