Web Analytics

Noi autospeciale pentru Jandarmeria Argeș

de | 14.09.2020 12:26 | Actualitate

 

Începând de astăzi, patru noi autospeciale de intervenție și patrulare au intrat în dotarea Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș, urmând ca zilele următoare să fie folosite în misiunile curente.

Aceste patru autospeciale reprezintă primul lot dintr-un total de 14 mașini care vor intra în dotarea Jandarmeriei Argeș. Din acestea 6 sunt Dacia Logan și 8 sunt Dacia Duster. Achizițiile au fost făcute la nivel central în baza programului de înzestrare cu mijloace auto desfășurat de Ministerului Afacerilor Interne,

Noul design al autospecialelor, care conține inscripțiile ”Jandarmeria”, ”Lege și Ordine” și tricolorul României a fost gândit de către un subofițer jandarm din județul Ilfov.

Utilizarea acestor noi autoturisme de către structurile operative va contribui la sporirea mobilității efectivelor de jandarmi în misiunile specifice, principalul obiectiv fiind creșterea gradului de siguranță al cetățeanului.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii