La Serviciul de Ambulanţă Argeş, scandalurile apar ca ciupercile după ploaie. În urma publicării în Jurnalul de Argeş a listei cu cele 24 de persoane care au fost încadrate, prin contract de prestări servicii, pe funcții pentru care legea impunea încadrarea numai pe bază de concurs și doar cu contract individual de muncă, unii dintre foştii angajaţi au început să se revolte şi acuză conducerea Sindicatului Ambulanţa de felurite nereguli. De fapt, ca să respectăm chiar formularea unora dintre angajaţi, la Ambulanţă se fac „multe măgării”. Sau cel puţin aşa susţin ei.

Cel vizat este, în primul rând, viceliderul sindicatului Ambulanţa, Vali Bobescu, pe care un fost angajat îl acuză chiar de furt: „Mă obliga să fur motorină din rezervor şi să-i dau lui să-şi alimenteze maşina. Îi obliga pe toţi pe care îi avea în subordine. Eu am refuzat categoric și i-am spus că nu fac aşa ceva. Acolo trebuia să dai combustibil lunar, și dacă nu donai la vicelider motorină, erai reclamat la manager că nu ți-ai făcut serviciul. Te amâna o lună-două, și efectiv nu îţi mai luai banii. Lunar trebuia să-i dai acestuia 40 de litri de motorină, adică 10 litri pe săptămână”, ne-a precizat unul dintre foştii angajaţi, care a dorit, din teamă, să rămână sub protecția anonimatului.
Răspunsul viceliderului Bobescu n-a întârziat să apară. Și, cum era de așteptat, acesta a negat totul, spunând că a avut nişte conflicte cu unii din foştii angajaţi, şi de acolo au plecat toate aceste discuţii: „Am auzit şi eu de zvonul ăsta. Probabil că aţi auzit aceste minciuni de la un fost ambulanţier care lucra pe Topoloveni (indicându-l chiar pe Gheorghe Sorete n.r.). Am avut un scandal cu el şi cu fostul manager Gabriel Popa. Pe acest angajat, în loc să-l găsesc în stația locală, m-am întâlnit cu el pe la Leordeni, întâmplător, deoarece eu mergeam spre Târgoviște. În primul rând, la Ambulanţă e un consum standard, nu are de unde să rămână motorină. Mai mult, e şi pe cartelă şi nu are cum să se ia combustibil. Ca șef al lui direct, l-am găsit cu ambulanța la Leordeni, în timp ce trebuia să fie în stație la Serviciul de Ambulanţă. În plus, mai avea şi doi oameni luaţi la ocazie pe scaunul din faţă, deşi în dreapta şoferului este loc decât pentru o singură persoană. L-am întrebat inițial ce caută acolo şi a zis că merge să alimenteze, iar ulterior am aflat că soția dânsului lucra acolo, la stația de la Leordeni. Trebuie spus că legea interzice transportul în ambulanță a autostopiștilor. Au fost discuții mari pe această temă. Eu i-am adus acest fapt la cunoștință fostului manager general, căruia i-am prezentat situaţia, și i-am făcut referat şoferului, pentru ca acesta să nu primească niciun ban pentru zilele respective. Spre surprinderea mea, fostul manager Popa m-a făcut atunci nesimțit şi nu a luat nicio măsură, iar respectivul angajat mi-a adus injurii. Motiv pentru care eu nu am mai putut să lucrez cu ei şi mi-am dat demisia, iar pe fostul manager l-am dat în judecată pentru acte denigratoare și insultă. 99% sunt sigur că de la acest fost angajat aţi auzit aceste discuţii şi vă asigur că nu este nimic adevărat. Nu înţeleg, cum ataci pe cineva fără să ai nişte probe?”, s-a întrebat iritat viceliderul Vali Bobescu.
Liderii sindicatului sunt acuzaţi că şi-au angajat neamurile la Ambulanţă
Au mai existat însă şi discuţii că liderii sindicatului Ambulanţa şi-ar fi adus rudele să lucreze la această instituţie. Una din persoanele considerate a fi rudă, mai exact nepot, cu același vicelider al sindicatului este Cătălin Udrea, chiar unul dintre cei 24 de angajați care au avut contract de prestări servicii încheiate de către fostul manager Gabi Popa. „Nu am rude angajate la Ambulanţă. Pe Udrea Cătălin nu l-am cunoscut până când nu a venit aici angajat. Băiatul ăsta a fost angajat pe prestări servicii şi este unul dintre puţinii care îndeplineau condiţiile, şi după ce am verificat dosarele, am aflat că omul are şi şcoală de asistenţi. La unul dintre concursurile pe bază de dosar care s-au organizat în luna februarie, acesta a luat punctajul cel mai mare şi a obţinut respectivul post. Dar eu mă întreb, de ce alte persoane care au fost angajate pe prestări servicii nu au participat la concurs, dacă acum sunt aşa de nemulţumite?”, ne-a mai precizat viceliderul Bobescu.
Liderul Sindicatului Ambulanţa, Florin Niculae (foto), este acuzat, la rândul său, că şi el ar avea o rudă angajată de curând în această instituţie. Acesta a recunoscut că există cineva care este rudă cu el, dar că persoana respectivă a mai lucrat în acest domeniu şi că a participat la concurs: „Într-adevăr, am pe cineva din acelaşi neam cu mine angajată ca asistentă. Este vorba de Elena Stan. A fost şi ea angajată pe prestări de servicii de domnul Popa. Contractul i s-a încheiat, şi, ca oricine, a participat şi ea, pe bază de dosar la concurs. Eu nu am fost pe la uşi să spun nu ştiu cui să o angajeze. La concurs a participat şi preşedinta Ordinului Asistenţilor Argeş, Estrela Ambruşi, iar concursul s-a desfăşurat corect. Totul a depins de ea, eu nu aveam cum să o ajut. La concursurile care s-au desfăşurat acum, am fost observator şi am propus comisiei ca nimeni să nu iasă din sală şi chiar în faţa lor să se controleze lucrarea. Au stat toţi candidaţii în sală, ca să nu mai apară apoi discuţii că lucrarea s-a făcut într-un anumit mod. Aşa a fost corect faţă de toţi. Plicurile sigilate s-au desfăcut în faţa lor, fără să se ştie numele. Și s-a stabilit cât e nota. Plicurile au fost apoi desigilate şi li s-a arătat la fiecare în faţă cât au luat şi ce au greşit. Pe vremea fostei conduceri nici nu eram invitaţi noi, ca sindicat, deşi erau oligaţi să facă acest lucru. Acum, prin acest mod consider că s-a făcut concursul corect şi nimeni nu mai are nimic de obiectat”, şi-a exprimat părerea liderul sindicatului, Florin Niculae. Alex VLAICU



0 Comentarii