Sătul până în gât de şicanele şi contrele primite de la colegii democrat liberali, Iulian Nicolae este tot mai tentat, politic vorbind, să-şi ia lumea în cap. Concret, fostul şef de la ITM Argeş ar vrea să plece din PDL, iar destinaţia sa pare să fie chiar PSD, adică duşmanul de moarte al portocaliilor. Mărturisirea a fost făcută în timpul unei discuţii purtate de Nicolae şi un director de spital din Argeş imediat după Crăciun. Deşi sursa noastră este mai mult decât credibilă, vă recomandăm o oarecare prudenţă în citirea acestei ştiri, şi asta din două motive. Primo, nu ştim dacă Iulică s-a confesat la medicul cu pricina până în orele 10,00 dimineaţa şi secundo, e destul de greu de crezut că, după ce a făcut pe cocoşul în faţa lui Constantin Nicolescu, va primi binecuvântarea boss-ului social-democrat. Asta în ciuda faptului că pe zona de sud, acolo unde Iulică Nicolae a activat în campaniile electorale şi nu numai, este foarte apreciat, inclusiv printre liderii PSD.
(ELECTRO-CUTARE)
De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung
Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea...



0 Comentarii