Web Analytics
scris miercuri, 02.09.2020

APIA: Numărul de autovehicule noi înmatriculate în România în scădere cu 52,6%

Numărul de autovehicule noi (autoturisme şi vehicule comerciale, autocare şi speciale) înmatriculate în România în luna august a fost în scădere cu 52,6%, respectiv 12.900, raportat la perioada similară din 2019, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor Auto (APIA), care citează statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

APIA: Numărul de autovehicule noi înmatriculate în România în scădere cu 52,6%

Dintre acestea, 11.157 au fost autoturisme noi a căror scădere faţă de luna august 2019 este de 51,9%, iar pe ansamblu celor 8 luni declinul este de 37,5%.

În schimb, la categoria autoturisme rulate, cele 29.759 de unităţi înmatriculate în luna august 2020 sunt cu 16,2% mai puţine decât în luna similară din 2019, ceea ce generează pe ansamblul celor 8 luni din 2020 un volum total de 241.565 de unităţi, corespunzător unei scăderi totale de 17,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

În ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale noi, la un volum de 1.743 de unităţi înregistrat în luna august 2020 rezultă o scădere generală de 57%.

În comunicat se menţionează că în primele 8 luni vehiculele comerciale înregistrează o scădere de 39,1%.

Pe de altă parte, motocicletele înregistrează în august o creştere de 45,4%, respectiv un volum de 535 de unităţi.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...