Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș, și-a depus oficial luni, 17 august, candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș. Tot luni au fost înregistrate și dosarele de candidați ai PSD Argeș pentru funcțiile de consilieri județeni. La eveniment au fost prezenți și Cristian Gentea, prim-vicepreședinte al PSD Argeș și candidat la funcția de primar al municipiului Pitești; primarul Ion Georgescu de la Mioveni, de asemenea candidat pentru un nou mandat; deputatul Nicolae Velcea, candidat la Primăria Ștefănești; deputații Nicolae Georgescu și Radu Vasilică; senatorii Cristina Stocheci și Șerban Valeca, precum și Nicolae Pavelescu, președintele Sindicatului Automobile Dacia de la Mioveni. În cuvântul său, Ion Mînzînă a spus doar atât: „Voi duce Argeşul pe primul loc. Fapte, nu vorbe”.
Cristian Gentea, candidat pentru Primăria Pitești: „Avem și puterea, și echipa alături de care să răspundem rapid și serios nevoilor orașului”
Luni și Cristian Gentea și-a depus candidatura pentru Primăria Pitești, la sediul Biroului Electoral de la Filarmonica Pitești. „Avem și puterea, și echipa alături de care să răspundem rapid și serios nevoilor orașului! Am încredere nestrămutată în discernământul, echilibrul și capacitatea de analiză a piteștenilor. Am cuvântul dat, nu pe bannere, ci în fața a peste 140.000 de oameni! În ton cu vremurile pe care le traversăm, vă spun răspicat că suntem o comunitate puternică și vie și că totul va fi bine!”, le-a transmis Cristian Gentea piteștenilor.
Nicolae Velcea, candidat pentru Primăria Ștefănești: „Suntem pregătiți să facem tot ceea ce e mai bine pentru locuitorii acestui oraș”
Luni, la Biroul Electoral Local din Ștefănești, candidatul PSD la funcția de primar, Nicolae Velcea, și echipa de consilieri locali PSD și-au depus candidaturile. Nicolae Velcea are toată susținerea echipelor PSD Argeș și PSD Mioveni, se arată pe pagina de facebook a președintelui PSD Argeș, Ion Mînzînă: „Candidatul PSD are alături o echipă puternică și pregătită pentru a realiza proiectele propuse în orașul Ștefănești”.
Mesajul lui Nicolae Velcea: „Cu gândul la cetățenii orașului Ștefănești, mi-am depus astăzi candidatura pentru funcția de primar. Alături de o echipă nouă, de oameni profesioniști, cu gânduri mărețe și sincere, vrem și suntem pregătiți să facem tot ceea ce e mai bine pentru locuitorii acestui oraș. E timpul să construim împreună! Orașul Ștefănești merită mai mult!”.
M.S.
0 Comentarii