Web Analytics
scris joi, 20.08.2020

Dănuţ Bica, deputat PNL de Argeş – Raport de activitate (III)

La solicitarea comunităţilor locale din unele localități argeșene, am cerut să se asigure fonduri pentru realizarea sau extinderea reţelelor de canalizare şi a stațiilor de epurare, pentru modernizarea unor drumuri comunale şi pentru construirea unei săli de sport în unitățile administrativ teritoriale respective.
Cele mai multe dintre amendamentele PNL şi toate propunerile mele formulate cu ocazia dezbaterii Legilor bugetului de stat pe anii 2017, 2018 și 2019 au fost respinse prin votul parlamentarilor majoritari de la PSD şi ALDE.
Un amendament important pe care am reușit să îl impunem în bugetul pentru anul 2019 a fost cel referitor la creșterea alocaţiei de stat pentru copii, de la 200 la 300 lei/lună pentru copii în vârstă de până la doi ani şi de la 84 la 150 lei/lună pentru copii cu vârste între 2 şi 18 ani.
Pentru cea mai mare parte a amendamentelor propuse de parlamentarii PNL cu ocazia dezbaterii Legii bugetului de stat pe anul 2019 Guvernul Orban a identificat deja soluții. De asemenea, cu ocazia angajării răspunderii Guvernului PNL pe Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2020, am reluat cele trei amendamente aferente îmbunătățirii infrastructurii de transport formulate anterior, reușind ca pentru fiecare dintre aceste obiective să fie prevăzute alocări financiare în bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
Întrebările și interpelările adresate membrilor Guvernului și șefilor unor agenții și autorități naționale au avut o tematică legată preponderent de problemele județului Argeș (infrastructură, turism, sănătate, învățământ public, cultură, pensii, protecția mediului etc.), dar au atins și teme de interes național din domeniile economiei, fiscalității, sănătății, educației, mediului etc. Prezența mea în teritoriu s-a concretizat prin activitățile desfășurate în cadrul birourilor parlamentare deschise în municipiile Pitești, Câmpulung și Curtea de Argeș, audiențele acordate, participarea la diferite evenimente organizate în localitățile județului, întâlnirile cu reprezentanții unor organizații profesionale, vizitele la primării din județ, conferințele de presă susținute la sediile celor trei birouri parlamentare, participarea la emisiunile posturilor de televiziune locale etc.
Dănuţ Bica, deputat PNL de Argeş

Dănuţ Bica, deputat PNL de Argeş – Raport de activitate (III)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...