Şapte judeţe din România, printre care și Argeșul, au fost incluse de autorităţile Republicii Federale Germania în lista „zonelor de risc“. Partea germana a informat partea romana cu privire la măsurile luate, pe canale diplomatice, anterior deciziei de revizuire a condiţiilor, informează MAE. Ca urmare a noilor decizii adoptate, şapte judeţe din România: Argeş, Bihor, Buzău, Neamţ, Ialomiţa, Mehedinţi şi Timiş au fost incluse pe lista zonelor de risc.
Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv
ieri, vineri, 7 august. „Conform informaţiilor comunicate public de autorităţile germane, toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania după ce s-au aflat într-una dintre zonele/regiunile incluse în lista „zonelor de risc“ trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecţia cu COVID-19, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania”, arată MAE, într-un comunicat transmis astăzi.
Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autorităţile locale de sănătate.

Vijelia face prăpăd! Pompierii intervin în Argeș
În contextului codului portocaliu de vreme rea, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină...
0 Comentarii