Web Analytics
scris vineri, 31.07.2020

Arestat după ce a fugit ca să nu plătească benzina

Într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, furt și conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, în care la 29 iulie, a fost reținut un bărbat de 25 de ani, din Căldăraru, acesta a fost prezentat în fața instanței, care a dispus cercetarea în stare de arest preventiv pentru 30 de zile.
Reamintim că, din cercetări, s-a stabilit că în ziua de 24 iulie cel în cauză ar fi alimentat combustibil de la o stație peco de pe raza comunei Bascov, plecând fără să achite, în împrejurarea în care un angajat al stației peco ar fi încercat să îl împiedice să plece, agățându-se de un element de caroserie. Ulterior, cel în cauză ar fi sustras plăcuțele de înmatriculare de pe un alt autovehicul, pe care le-a montat pe autoturismul utilizat la comiterea primei fapte, l-ar fi condus pe raza municipiului Piteşti, iar ulterior l-a abandonat.

Arestat după ce a fugit ca să nu plătească benzina

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită