Web Analytics

Ion Iordache, despre reluarea activității la Dacia: „Miercuri ne întâlnim pentru a lua noi decizii”

de | 2.04.2020 14:06 | Actualitate

Săptămâna viitoare, conducerea de la Dacia va lua noi decizii în privința reluării activității. Reamintim că activitatea la Dacia a fost suspendată pe 18 martie și, conform acordului, urma să fie reluată pe 5 aprilie. L-am contactat pe viceliderul Sindicatului Dacia, Ion Iordache, care ne-a declarat: „La Dacia s-a făcut un acord în care scrie că părțile conving prelungirea acordului anterior pe o perioadă nedeterminată, urmând ca, săptămâna următoare, miercuri (8 aprilie), să ne întâlnim pentru a lua noi decizii. S-a prelungit acordul pe perioadă nedeterminată”, ne-a precizat viceliderul Sindicatului Dacia. Tot în această săptămână, Ion Iordache ne-a declarat că, din punctul său de vedere, Dacia nu poate reîncepe lucrul până nu se testează, aleatoriu, în fiecare secție, cel puțin 10% din personal.

# Ministrul Economiei: „În a doua parte a lunii aprilie, la Dacia începe producția”

Pe de altă parte, Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a avut recent discuții cu reprezentanți ai industriei auto din România, inclusiv cu cei de la Dacia. Conform spuselor ministrului, la Dacia se pregătește un scenariu de reluare a activității. „Am avut o videoconferință cu mai multe industrii, și cu cei de la Dacia, direct de la fabrică. Ei pregătesc un scenariu de reluare a producției astfel încât să protejeze sănătatea oamenilor. Se gândesc la un flux de lucru pentru a respecta distanța angajaților, aducerea la lucru, să aibă măști de protecție, biocide, astfel încât lucrul la Dacia să se desfășoare în siguranță. Oamenii aceștia gândesc să dea drumul la producție. Dacia este un brand național, este esențial ca acolo să înceapă producția, sunt optimist că, în a doua parte a lunii aprilie, la Dacia începe producția”, a declarat ministrul Virgil Popescu pentru DIGI24.

 

 

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

1 Comentariu

  1. – Unii doar se baga-n seama , … sa zileasca !