La data de 9 Februarie 1967 a vut loc premiera, la Bucuresti, a filmului “Dacii” (debutul cu o peliculă de lung metraj a regizorului Sergiu Nicolaescu; (scenariul: Titus Popovici).
Dacii este un film istoric româno-francez din 1967, regizat de Sergiu Nicolaescu. El a fost realizat de Studioul Cinematografic București, în colaborare cu Franco-London Film (Franța).
Superproducție istorică, evocare în limitele genului și ale standardelor „epocii cinematografice naționale” a unor evenimente importante ale istoriei poporului român, războiul daco-roman din anul 87, când Domițian, împăratul roman din aceea vreme, a încercat să cucerească Dacia.
În anul 1965, pe când se afla la Paris, Nicolaescu a discutat cu Henry Deutschmeister, producător de film din Franța. Auzind că Nicolaescu vrea să realizeze un film istoric, producătorul evreu născut la Brăila, un „mare și adevărat patriot”, a acceptat să facă filmul în coproducție româno-franceză.
Pe tot parcursul anului 1965 s-au purtat negocieri între partea română și partea franceză, care au fost finalizate printr-un acord semnat la 9 martie 1966, prin care partea română avea o participare majoritară de 60%, iar filmările urmau să aibă loc în România timp de 10 săptămâni începând din aprilie 1966. Prin acel acord s-au stabilit și actorii francezi ce urmau să aibă roluri în film: Pierre Brice (Severus), Alida Valli (Meda) și Bernard Blier (Fuscus), dar ultimii doi actori au fost înlocuiți înaintea primului tur de manivelă.
Sergiu Nicolaescu s-a documentat mult despre civilizația dacilor. Costumele dacilor au fost greu de realizat. Nicolaescu s-a deplasat pentru documentare la Roma, a copiat costumele de pe Columna lui Traian și a venit cu schițe pentru creatoarea de costume Hortensia Georgescu. Costumele au fost confecționate din in nevopsit și, într-o dimineață de ianuarie, au fost îmbrăcați cu ele 12 cascadori. Când i-a văzut, regizorului i s-a părut că l-a „lovit cineva cu lăuca în cap”, iar „dacii aduceau a mexicani”. El a rugat-o pe Hortensia Georgescu să vopsească costumele în nuanțe de pământ.
Filmul Dacii a fost o coproducție româno-franceză realizată de Studioul Cinematografic București și Franco-London Film. După discutarea scenariului la 6 septembrie 1965 în Consiliul Artistic, filmul a intrat în faza de producție în toamna anului 1965. În realizarea filmului au fost folosiți mai mulți consilieri și anume: consilier militar – lt. col. Gheorghe Romanescu, consilieri istorici – acad. prof. Constantin Daicoviciu și Hadrian Daicoviciu, consilier de lupte – Lucian Purdea, consilier de scrimă – Constantin Stelian, consilier de călărie – dr. Ion Apahideanu, consilier de dans – Elena Penescu-Liciu, consilier pentru scenografie – prof. Livia Musculiu, consilier pentru mașini de luptă – ing. George Cojocaru.
Filmările au avut loc în perioada 11 mai – octombrie 1966, fiind realizate cu concursul Ministerului Forțelor Armate al Republicii Socialiste România, acest lucru fiind menționat pe genericul de final. Cadrele exterioare au fost filmate la Buftea, Sarmizegetusa, Stâna de Vale, Munții Bucegi și Hârșova, iar cele interioare la Buftea. În prima zi de filmare au fost folosiți 2.000 de actori și figuranți.
Sergiu Nicolaescu nu a debutat în acest film doar ca regizor, ci și ca actor. El a fost nevoit să învețe să călărească, fiind instruit de Ion Apahideanu. Inițial i s-a părut că nu este dificil de călărit, dar și-a dat seama pe parcurs că arta hipică este greu de învățat și de stăpânit. Mircea Albulescu a afirmat că a fost ales să joace în film după ce echipa franceză l-a văzut în piesa Troilus și Cresida de William Shakespeare jucată pe scena Teatrului de Comedie, în care actorul român interpreta rolul lui Achile. Actrița Marie-José Nat a fost impresionată de interpretarea lui Albulescu și i-a cerut producătorului să-i dea un rol în film.
Rolul Meda, fiica lui Decebal, a fost acordat prin contract părții franceze. El a fost interpretat de actrița franceză Marie-José Nat. În memoriile sale, regizorul afirmă că rolul Meda a fost dorit și de Lica Gheorghiu, fiica liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nicolaescu a primit un telefon de la tovarășa Bejcu (care însoțea familia prim-secretarului PMR la vizionările de filme) și a fost vizitat apoi de un ofițer de securitate care l-a condus la locuința lui Gheorghiu-Dej. Liderul comunist era deja bolnav și îl aștepta pe o bancă din grădină. Cunoscând toanele Licăi Gheorghiu (despre care auzise că venea la filmări numai atunci când voia) și știind că rolul Meda urma să revină părții franceze, regizorul i-a spus lui Dej că fiica sa își formase o imagine de femeie elegantă în filmul Erupția (1957) regizat de Liviu Ciulei și nu i s-ar potrivi un rol de țărancă care merge cu picioarele goale. „[…] Dacii au fost niște sălbatici și destul de primitivi, Decebal se îmbrăca aproape țărănește…, fiica lui va fi o țărancă, având o scenă când va merge cu picioarele goale pe stânci…, or maestrul Ciulei a reușit să dea o altă imagine fiicei dvs. și nu cred că i s-a potrivi rolul Meda […]”, a argumentat Nicolaescu, la care liderul comunist a rămas o clipă gânditor și a spus apoi cu o voce tristă: „Da, am înțeles!”.
Sergiu Nicolaescu a chemat la probe un număr mare de actori tineri pentru rolul lui Cotyso, dar nu a găsit figura dorită. Alexandru Herescu, interpretul rolului Cotyso, nu era actor de meserie, dar a fost ales după ce un prieten de-al său i-a spus editoarei Iolanda Mântulescu să caute pretendenți și printre studenții Facultății de Fizică. Sergiu Nicolaescu l-a văzut și i-a oferit rolul. Tânărul a luat lecții zilnice de călărie, mergând cu calul în fiecare zi până la Ploiești. Andi Herescu a absolvit Facultatea de Fizică a Universității București în 1966. Succesul la public al filmului l-a transformat pe tânăr într-un sex-simbol, fiind numit în presă „Alain Delon-ul României”. El a renunțat la actorie, lucrând ca profesor de fizică la liceele „Mihai Viteazul”, „I.L. Caragiale” și „George Coșbuc”, de unde a ieșit la pensie.
Scena sacrificiului a fost filmată lângă Sfinxul din Bucegi. În seara anterioară, cei vreo treizeci de cascadori au băut rom toată noaptea, iar a doua zi aveau ochii încercănați ca și cum ar fi plâns moartea fiului lui Decebal. În prima secvență, actorul urma să fie aruncat pe pământ de la înălțimea de patru metri de către patru persoane. Au fost înfipte în sol trei țevi de 30 de cm care glisau pe verticală pe niște arcuri. Căzătura trebuia să fie perfect verticală, în caz contrar arcurile putându-se bloca. Pe pieptul actorului a fost pusă armura lui Pierre Brice, care fusese confecționată la Paris, și au fost sudate țevi pe ea. Când era aruncat pe verticală, țevile urmau să stea fixe ca și cum ar fi fost înfipte în corpul actorului. Pentru ca actorul să nu se accidenteze, a fost folosită o plasă de pompieri care era ținută de vreo 20 de cascadori ce stăteau pe burtă, cu mâinile la spate. Aruncătura a trebuit să fie repetată de câteva ori, deoarece nu exista sincronizare. După fiecare aruncătură, Amza Pellea îl servea pe Andi Herescu cu rom. În a doua secvență actorul era arătat înfipt în sulițe, iar sulițele de pe trupul actorului trebuiau să corespundă cu sulițele de jos. Pentru a sta fix, actorului i s-a pus la fund o bucată de lemn, care se mișca.
Vocile interpreților principali (Amza Pellea, Pierre Brice, Georges Marchal, György Kovács, Alexandru Herescu și Marie-José Nat) au fost dublate de actori români (Emanoil Petruț, Ion Besoiu, Gheorghe Dinică, Fory Etterle, Ștefan Iordacheși Leopoldina Bălănuță). Interpreții francezi nu vorbeau limba română, Alexandru Herescu era în rolul său de debut, György Kovács avea accent unguresc, iar Amza Pellea suferea de o afecțiune a corzilor vocale (vocea sa fiind dublată de Emanoil Petruț și în Mihai Viteazul).
Filmul a fost realizat pentru ecran lat, director de imagine fiind Costache Ciubotaru. Muzica filmului a fost interpretată de Orchestra Simfonică a Cinematografiei dirijată de Constantin Bugeanu. La acest film au lucrat ca asistenți de montaj Dan Nanu și Cristina Ionescu, iar ca șefi de producție Gheorghe Pîrîu, Victor Grigoraș și Nicolae Constantinescu.
Filmul a fost vizionat de conducerea Consiliului de Stat pentru Cultură și Artă (C.S.C.A.), care l-a acceptat fără modificări. Potrivit regizorului, filmul a fost văzut anterior de Ion Gheorghe Maurer, prim-ministrul RSR, căruia i-a plăcut. Copia standard a fost finalizată la sfârșitul anului 1966. Cheltuielile de producție ale părții române s-au ridicat la 20.113.000 lei. Filmul a fost realizat pe peliculă color și are o lungime de 3012 de metri utili.
Ca urmare a succesului filmului Dacii, scenaristul Titus Popovici, regizorul Sergiu Nicolaescu, operatorul Costache Ciubotaru și actorul Amza Pellea au primit felicitări și câte un plic cu 5.000 de lei. La acel moment, regizorul avea un salariu de inginer cu puțin mai mare de 2.000 de lei. Regizorul a auzit însă un zvon că lui Nicolae Ceaușescu nu i-ar fi plăcut filmul, considerând că dacii din filmul lui Nicolaescu ar fi „prea barbari”.
Filmul Dacii a avut parte de un mare succes de public la cinematografele din România, fiind vizionat de 13.104.510 de spectatori, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. El a fost relansat la 2 februarie 2001, fiind vizionat de încă 30.964 spectatori. Dacii se află astfel pe locul 4 în topul celor mai vizionate film românești din toate timpurile după cum atestă un comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România.[2]
Lansarea filmului în Franța a avut loc la 31 mai 1967, adaptarea în limba franceză fiind realizată de Jacques Rémy. Versiunea franceză intitulată „Les Guerriers” conține un supliment de scene de luptă, care nu a fost încorporat în negativul versiunii române. Prin contractul de exploatare din 1965, partea franceză avea dreptul de exploatare a filmului în Franța, Italia, Belgia, Luxemburg și fostele colonii franceze din Africa și Asia. Difuzarea mondială a filmului a fost preluată în aprilie 1968 de firma canadiană „Paris-Montreal Distribution”.
Sursa: Wikipedia
0 Comentarii