Horațiu (Quintus Horatius Flaccus), a fost unul din cei mai importanți poeți romani din “perioada de aur” a literaturii romane (
“Secolul lui Augustus”). Scrierile sale au avut ecou profund în conștiința artistică a multor poeți moderni, printre care și Mihai Eminescu, admirator entuziast al marelui poet latin.
Horațiu s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. în Venusia (astăzi Venosa) din provincia Apulia, fiu al unui libert (sclav eliberat). Tatăl său avea funcția de coactor argentarius (încasator de impozite) și realizase o oarecare avere. Familia se mută la Roma și Horațiu are posibilitatea să obțină o cultură aleasă, frecventând școala de retorică a lui Orbilius. Continuă studiile la Academia din Atena, ocupându-se în special de filosofie și poezie.
Primele sale versuri sunt remarcate de Virgiliu, pe atunci „Poeta laureatus” al Romei, care îl prezintă nobilului și influentului încurajator al artelor, Gaius Maecenas. Între Horațiu și Maecenas se dezvoltă o strânsă și durabilă prietenie. În anul 33 î.Hr., Maecena îi dăruiește o proprietate în regiunea munților Sabinici, nu departe de Roma. Aici are liniștea și tihna (otium) necesare pentru a se dedica întru-totul creației sale literare. După moartea lui Virgiliu, în anul 19 î.Hr., Horațiu este cel care primește distincția de „Poeta laureatus”. În anul 8 î.Hr. Maecena moare și în același an, la 27 noiembrie, moare și Horațiu, fiind înmormântat pe colina Esquilina.
Citește și: Corul „Glasul Arhanghelului” de la Micești a cântat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
Creația lui Horațiu s-a păstrat în întregime până în zilele noastre și redăm în continuare câteva comentarii despre cele două cărți cu Satire (Satirae), numite de Horațiu Sermones („Convorbiri”), care cuprind 18 poezii scrise în hexametre dactilice, inspirate din operele satiricului Gaius Lucillius. Sub forma unui dialog cu Maecena, sunt tratate teme etice, criticându-se, pe baza unor exemple, ambiția nemăsurată, prostia, avariția, defecte și vicii care îi fac pe oameni nefericiți, într-un mod tolerant și cu umor, fără asprimea predecesorului său. Uneori se referă la slăbiciunile propriei sale persoane. Dialogul dintre poet și interlocutorul său ia sfârșit prin postularea principiului epicurian, al cărui adept a fost Horațiu, bazat pe preconizarea ataraxiei, a echilibrului interior și armoniei: „Est modus in rebus, sunt certi denique fines,
Quos ultra citraque nequit consistere rectum” „E o măsură-n toate: tu, drumul drept îl ține
Și nu călca hotarul pus între rău și bine” (Sermones, I,1: trad. de Al. Hodoș și Th. Măinescu)
0 Comentarii