Web Analytics
scris miercuri, 25.10.2023

51 de ani de la cea mai importantă victorie a lui FC Argeș

Astăzi se împlinesc 51 de ani de la cea mai importantă victorie din istoria echipei FC Argeș! De-a lungul anilor, Real Madrid, cea mai titrată echipă din lume, s-a întâlnit de şase ori cu echipe româneşti în cupele europene. O singură echipă a fost la un pas de a îi elimina pe granzii spanioli, FC Argeş, în sezonul 1972-1973 al Cupei Campionilor. O echipă ce îl avea pe marele Dobrin la apogeul carierei. După victoria cu 2-1 de la Piteşti, marele Santiago Bernabeu a vrut să îl transfere pe Dobrin la Real.

51 de ani de la cea mai importantă victorie a lui FC Argeș

Echipa din Piteşti era la prima participare în Cupa Campionilor. FC Argeş a trecut fără probleme în primul tur de luxemburghezii de la Aris Bonnevoie cu 2-0 şi 4-0, trei dintre golurile dublei manşe fiind marcate de Dobrin. În cel de-al doilea tur, sorţii le-au scos piteştenilor cel mai dificil adversar posibil: Real Madrid. Echipa spaniolă avea atunci la activ nu mai puţin de şase Cupe ale Campionilor, era antrenată de către legendarul Miguel Munoz, iar în rândurile ei avea fotbalişti de top precum Pirri, Zoco, Santillana şi Amancio.

Citește și Situația înscrierii copiilor în unitățile de educație antepreșcolară și preșcolară, în atenția senatorului Dănuț Bica

Dobrin a jucat fantastic şi i-a năucit pe spanioli cu driblingurile şi pasele sale. Şi tot Dobrin a deschis scorul din penalty în minutul 24. Anzarda a egalat pentru Real în minutul 41. A doua repriză a fost clar dominată de piteşteni, care au înscris pentru 2-1 prin Prepurgel în minutul 62. FC Argeş a avut ulterior mai multe ocazii clare de a înscrie, însă portarul Garcia Remon şi neşansa au făcut ca Real Madrid să nu plece bătută clar de la Piteşti.

După meciul de la Piteşti, preşedintele Realului, Santiago Bernabeu, a dorit să-l transfere pe Nicolae Dobrin, oferind două milioane de dolari şi o instalaţie de nocturnă, dar Ceauşescu i-a interzis să plece.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită