Web Analytics
scris miercuri, 03.07.2024

4.939 elevi din Argeș au susținut Evaluarea Națională. Câți au lipsit

Miercuri, 3 iulie, în cadrul emisiunii matinale „Cafeaua cu piper” de la Antena 3 Pitești, inspectorul școlar general adjunct Cătălina Dumitrașcu a prezentat, în cifre, situația de la Evaluarea Națională desfășurată în Argeș, într-o primă etapă.

4.939 elevi din Argeș au susținut Evaluarea Națională. Câți au lipsit

Citește și: Argeș: Elevi prinși cu telefoanele la bac din cauza mesajelor Ro-Alert

Probele s-au desfășurat, „din fericire, fără incidente”, a spus d-na Dumitrașcu. În Argeș au fost 4.939 elevi înscriși la Evaluare, dintr-un total de 5.219 elevi de clasa a VIII-a.

Pentru cei care, din varii motive, nu au fost prezenți mai există o sesiune specială în luna iulie în care își pot rezolva problemele și să participe la a doua etapă a repartizării computerizate.

Rezultatele de la Evaluare vor fi afișate miercuri, până la ora 12. Tot miercuri, între orele 12-19, precum și joi, 4 iulie, până la ora 12, pot fi depuse contestații la unitățile de învățământ, urmând ca până pe 9 iulie să fie afișate rezultatele finasle, după cum a anunțat Cătălina Dumitrașcu.

Va urma o a doua etapă a Evaluării Nașionale, în care elevii trebuie să-și completeze opțiunile pentru locurile din licee (admitere). Vom reveni.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Un poet cu mult umor

La Muzeul Municipal Curtea de Argeș a avut loc, la 6 noiembrie a.c., lansarea celei de-a 8-a cărți...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită