Web Analytics
scris sâmbătă, 10.01.2026

357 nou-născuți în Argeș, în octombrie 2025. Sporul natural – negativ!

În luna octombrie a anului trecut – lună de la care ne-au fost remise cele mai recente date statistice – evoluția fenomenelor demografice înregistrate în județul Argeș s-a caracterizat prin menținerea față de luna anterioară a natalității (357 născuți-vii, față de 358 înregistrați în septembrie 2025) și prin creșterea mortalității generale cu 57 cazuri (+10,8%), respectiv 587 persoane decedate față de 530 decese înregistrate în septembrie 2025.

357 nou-născuți în Argeș, în octombrie 2025. Sporul natural – negativ!

Citește și: Urologia Spitalului Județean Argeș, dotată cu un laser modern. Ce intervenții se pot face

Comparativ cu luna octombrie 2024, numărul de născuți-vii înregistrați a fost mai mare cu 64, iar numărul deceselor s-a mărit cu 27, după cum comunică Direcția Județeană de Statistică Argeș.

Sporul natural înregistrat în luna octombrie 2025 a fost negativ, diferența dintre născuții-vii și decedați fiind de 230 persoane. Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, diferența dintre născuții-vii și decedați s-a redus cu 37 persoane.

De notat și că în luna octombrie a anului trecut s-au înregistrat trei cazuri de mortalitate infantilă, similar situației din luna septembrie 2025 și cu două cazuri mai mult față de luna octombrie 2024, potrivit sursei citate.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită