27 Mai 1600. Domnul Mihai Viteazul realizează prima unire politică a celor trei principate româneşti.

     Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti, a deschis în istoria poporului român o nouă epocă.

A venit la tronul Ţării Româneşti într-un moment de cumpănă, într-o conjunctură internaţională complexă, cînd presiuni externe şi dificultăţi politice şi economice interne,  puneau sub semnul întrebării durabilitatea statului român.

     Mihai Viteazul s-a dovedit a fi un bun organizator şi un mare comandant militar, parcurgînd între 1588-1593 întreaga ierarhie administrativ-politică a Tării Romanesti.

Domnia sa (1593-1601), cunoaşte două perioade distincte, dar strîns legate între ele: lupta de eliberare de sub dominaţia otomană (1594-1598), respectiv unirea politică a celor trei ţări române (1599-1601) .
    Pentru realizarea primului obiectiv Mihai-Viteazul a întreprins o serie de acţiuni: a făcut însemnate comenzi de armament în Transilvania, a refăcut atelierele de tunuri şi pulberăriile de la Tîrgovişte, a crescut dotarea artileristică, a dotat infanteria cu arme de foc portabile, a restructurat instituţiile tradiţionale în consens cu obiectivele politice şi cerinţele militare ale epocii, în fruntea unităţilor sale armate a numit oameni apropiaţi, persoane de nădejde, buni profesionişti, potriviţi locului şi momentului şi, nu în ultimul rînd, a ştiut să-şi apropie masele largi populare, fără al căror aport nu şi-ar fi putut atinge obiectivele sale, cărora le-a dedicat totul, inclusiv viaţa.

A dus o serie de bătalii  grele precum cele de la Călugăreni, Hîrşova, Brăila, Putineiu etc.
După mai multe încercări de înlaturare a suzeranităţii otomane, Mihai-Viteazul a înţeles că acest lucru este posibil numai prin unirea eforturilor celer trei ţări româneşti.

Colaborarea însă s-a destrămat atît în urma instaurării în Moldova a domnului Ieremia Movilă, cît şi în Transilvania a cardinalului  Andrei Bathory. Aceştia, încheind pace cu Imperiul Otoman, i-au cerut lui Mihai să plece de la tronul ţării.
    Răspunsul lui Mihai a fost pe măsură: ”pînă ce nu-mi vor arunca pămînt peste ochi, nu voi înceta să lupt cu turcii”.
În scurta vreme, Mihai a hotărît o campanie peste munţi, al cărei scop era cucerirea Transilvaniei.

Hotărîtoarea bătălie cu principele Andrei Bathory al Ardealului a fost la 18-28 octombrie 1599, iar victoria i-a revenit  lui Mihai Viteazul.
      La 1 noiembrie 1599 Mihai îşi face intrarea în Alba Iulia, iar la 10 mai a fost cucerit Bacăul, urmat la 16 mai 1600 de cetatea Suceava care a fost luată fără luptă, apărătorii cetăţii predându-se.

Astfel, la 27 mai 1600 Mihai Viteazul s-a intitulat într-un hristov “Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”.

Statul condus de Mihai-Viteazul, 1600

Dupa  unificarea sub sceptrul său a țărilor române, M. Viteazul nu a reușit să stea la cârma acestora  decat câteva luni. La începutul lui septembrie 1600 stările previlegiate din Transilvania se răscoală împotriva Domniei sale. În ajutorul lor a venit oastea Imperială şi în urma luptei de la 18 septembrie de la Mirăslău, Mihai Vodă pierde Ardealul.
În acelaşi timp Movileştii recapătă Moldova.

      În zorii zilei de 8 august 1601 Mihai Viteazul este asasinat mişeleşte din ordinul generalului habsburg Gheorghe Basta.

Faptele marelui domnitor s-au impus ca simbol al luptei pentru unitate națională ale poporului nostru şi au împlinit pentru întâia dată în istorie aspiraţia sa fundamentală de unire.

“De la anul 1600 nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată si desăvîrşită poezie tragică.” (N.Iorga).

În punctul cel mai înalt al destinului său, Mihai Viteazul se intitula într-un hristov emis la 27 mai, “Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei” și își confecționa bine cunoscuta pecete, pe care figurau cele 3 țări române surori.