În noaptea de 27 spre 28 iunie 1916 a murit marele pictor român Ştefan Luchian; (n. 1 februarie 1868).
Intre lucrările sale cele mai apreciate se numără “Marea Neagră la Tuzla”, “Moara de la poduri”, “Anemone”, “Maci”, “Safta florăreasa”, “Un zugrav – Autoportret”). Foto: Stefan Luchian, autoportret
A fost membru de onoare post-mortem al Academiei Române si membru fondator al “Tinerimii artistice”, societate ce își propunea dezvoltarea artei dincolo de convențiile academice.
Ștefan Luchian (n. 1 februarie 1868, Ștefănești, Botoșani, România – d. 28 iunie 1916, București, România) a fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor.
Ștefan Luchian s-a născut la Ștefănești, un sat (azi oraș) din județul Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Tatăl său, Dumitru Luchian, s-a născut în anul 1826 la Galați în familia serdarului Vasile Luchian. Mama – Elena Chiriacescu, s-a născut la Perieți (Ialomița), în familia proprietarului agricol Iamandi Chiriacescu. Dumitru Luchian a fost comandantul Batalionului nr.3 de grăniceri și bun prieten cu Alexandru Ioan Cuza.
Cu o vocație declarată încă din școala primară, l-a avut în perioada de formare ca maestru pe Nicolae Grigorescu. Educația plastică și-a început-o la Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris.
Prin opera sa, Luchian s-a dovedit a fi o personalitate artistică originală, afirmându-se cu o pictură generoasă, vibrantă și care, prin paleta cromatică plină de lumină, prin poziția artistică înnoitoare, precum și printr-o scânteietoare expunere a limbajului, a reușit să transmită privitorului un mesaj umanist de mare calitate. Marele aport inovator adus de Luchian în pictura românească din acele vremuri este reprezentat de modul de transpunere a efectelor de lumină, care la el izbucnesc la fiecare tușă de culoare.
Citește și:
- Pitești. Lume bună la lansarea cărții lui Sevastian Tudor
- Pitești. Încep înscrierile copiilor pentru Atelierul de icoane pe sticlă
A reușit să fixeze în memorie „splendorile scânteietoare” ale peisajului românesc, pe care l-a redat într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată. Referindu-se la arta picturii, Luchian spunea:
„… Natura nu trebuie s-o imiți, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei… Cum se poate lucra în felul ei? Să știi să observi, asta-i cheia… Natura îți dă povețe, când te pricepi să observi. Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul.”
Ștefan Luchian a fost considerat de către critica de artă ca un continuator al lui Nicolae Grigorescu. Prin comparație, artistul s-a individualizat față de mentorul său printr-un realism al tratării tematicii sociale și printr-o cromatică plină de strălucire, precum și prin modernitatea rezultată din experimentarea tehnicilor grafice de care a dat dovadă.
Sursa: Wikipedia
0 Comentarii