La data de 24 Februarie 1997 a murit Ion Voicu. violonist român de etnie romă, de reputaţie mondială, fost elev al lui George Enescu.

Marele violonist s-a născut pe 8 octombrie 1923 la București, într-o familie de muzicieni: bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ștefan Voicu, a cântat la vioară și contrabas.
La 14 ani dă examen de admitere la „Academia Regală de Muzică”, unde a intrat direct în anul V.
Fiind admis la Academia Regală de Muzică din București, a reușit să absolve cursurile, care durau șapte ani, în doar trei ani, în 1940. Profesor și îndrumător i-a fost Constantin Niculescu.
Primul său loc de muncă a fost cel de violonist în Orchestra Națională Radio, dirijată de celebrul dirijor olandez Willem Mengelberg.
A devenit solistul acestui ansamblu, uimind criticii acelei vremi. La unul din concertele sale a atras atenția lui George Enescu, care i-a oferit lecții gratuite.
În anul 1946, Yehudi Menuhin a organizat la București un concurs muzical, iar Ion Voicu a obținut primul loc. Din 1954, Ion Voicu a studiat la Conservatorul Ceaikovski.
În perioada 1972-1982 a fost director al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti.
În cei 50 de ani de carieră, Ion Voicu a susținut sute de concerte în întrega lume: la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo sau Berlin.
Cele peste 100 de LP-uri și CD-uri cu înregistrări ale concertelor sale i-au adus faima peste tot. De la opere uitate și readuse în actualitate, până la lucrări noi, scrise special pentru el de compozitori români și străini, din repertoriul lui Voicu nu a lipsit nimic.
Citește și: Târg de mărțișoare hand-made la Muzeul Municipal Curtea de Argeș
A cântat alături de Yehudi Menuhin, David Oistrakh, Leonid Kogan sau Igor Oistrah.
Statul român i-a dat maestrului în folosință o vioară „Stradivarius”, fabricată în 1702, care a aparținut lui Joseph Joachim.
Vioara Stradivarius a fost achiziționată de statul român, în 29 august 1956, la prețul de 80.000 de franci elvețieni.
După moartea artistului,valorosul instrument a ajuns în posesia Muzeului Național de Artă al României.



0 Comentarii