În ziua de 22 Februarie 1903 s-a născut la Câmpulung Muscel, poetul, prozatorul, dramaturgul și publicistul român Tudor Mușatescu.
A absolvit Facultatea de Litere și Filozofie și Facultatea de Drept. Provenind din familia unui avocat, dar contaminat de înclinațiile artistice ale mamei sale, Tudor Mușatescu a fost cuprins de patima scrisului încă din anii de școală; a scris epigrame, a compus de unul singur o revistă scrisă de mână, Ghiocelul, cu versuri, schițe și chiar cu o piesă de teatru, intitulată Ardealul.
A scris nuvele, romane, poezie, dar succesul i-a fost adus de teatru. La maturitate s-a dedicat trup și suflet teatrului, în calitate de dramaturg, traducător, director de scenă, de conducător și proprietar de teatru. Criticii l-au considerat un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialene de moravuri, prin tipologie, situații și dialoguri spirituale.
Debutul scenic l-a avut la Paris, în 1923, în piesa Focurile de pe comori. Piesele sale de teatru, cu deosebire comediile Titanic-Vals, …escu, Visul unei nopți de iarnă, sunt remarcabile prin verva replicilor și prin comicul intrigii, având mare succes și în străinătate, fiind și ecranizate. Multe dintre piesele lui Mușatescu au fost traduse în limbile franceză, engleză, germană, italiană, greacă, poloneză, cehă etc.
Prima dată a fost căsătorit cu Edith Hechter, de care a divorțat la 8 iulie 1935 și s-a recăsătorit la 8 noiembrie 1939 cu Ecaterina (Kitty) Gheorghiu, actriță la Teatrul Național. Fiul lui, Bogdan (Bobiță) Mușatescu, a fost actor la TNB.
Citește și: Concursul Naţional de Poezie de Dragoste „Leoaică tânără, iubirea…”
În 1934 Tudor Mușatescu a tradus și adaptat o farsă a autorilor vienezi Franz Arnold și Ernst Bach, pe care regizorul Sică Alexandrescu a pus-o în scenă la deschiderea primei stagiuni a Teatrului Vesel din București. Pe afiș spectacolul a apărut cu titlul Birlic. Acțiunea farsei a fost plasată în nordul Moldovei, eroul principal fiind contabilul Costache Perjoiu, poreclit Birlic, din Fălticeni. A rămas celebră expresia „Madam Atenaisa Perjoiu, al cărei nume îl trecem sub tăcere…” Rolul lui Costache Perjoiu a fost încredințat tânărului actor Grigore Vasiliu, care a rămas și el ulterior cu porecla Birlic. Numele „Birlic” este de origine turcească („birlik”), însemnând „as la jocul de cărți”. A decedat în ziua de 4 Noiembrie 1970, la București și este înmormântat la cimitirul Bellu.
0 Comentarii