Web Analytics
scris joi, 05.10.2023

210 elevi și 16 cadre didactice au fost beneficiari ai activităților educativ-preventive desfășurate de polițiști

În ziua de 04 octombrie a.c., polițiștii argeșeni au defășurat activități preventive-educative cu elevii, în 6 unități de învățământ și un centru de asigurare a măsurilor de protecție socială a minorilor.

210 elevi și 16 cadre didactice au fost beneficiari ai activităților educativ-preventive desfășurate de polițiști

Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș, precum și polițiștii de proximitate din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, au acționat la unități de învățământ din mediul urban (Pitești și Ștefănești), iar în mediul rural, au desfășurat activități preventive polițiștii Secțiilor de Poliție Rurală Albeștii de Argeș (la Corbeni), Domnești (la Pietroșani și Brăduleț), respective Tigveni (la Ciofrângeni).

Unitățile școlare care au primit vizita polițiștilor în cursul zilei de 04 octombrie sunt următoarele:

– Școala Gimnazială ”Radu Golescu” – structură a Liceului Tehnologic ”Dinu Brătianu” din Ștefănești;

– Școala Gimnazială ,”Adrian Păunescu” din municipiul Pitești;

– Școala Generală Oeștii Ungureni, din comuna Corbeni;

– Școala Gimnazială nr.1 Pietroșani, din comuna Pietroșani și Școala Gimnazială Galeșu, din comuna Braduleț;

– Școala Gimnazială nr.1 Ciofrângeni, din comuna Ciofrângeni.

Activitățile au scopul creșterii siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și adiacente acestora, precum și prevenirii și combaterii faptelor antisociale. În cadrul activităților au fost prezentate aspecte privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor. De asemenea, au fost dezbătute aspecte privind răspunderea contravențională și penală a minorilor și majorilor, precum și riscurile consumului substanțelor care creează dependență, cu precădere al celor cu efect psihoactiv.

Citește și Video. Primarul Georgescu, audiat din nou la DNA: „Sunt nevinovat!”

De asemenea, în funcție de interesul manifestat de elevi și de categoria de vârstă, au fost transmise și aspecte referitoare la normele de circulație pe drumurile publice, dar și cu privire la modificarea legislației ce se referă la felul în care vor fi aplicate pedepsele în situațiile în care conducătorii auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, situație în care cei vinovații vor fi condamnați la pedepse cu executare.

Totodată, tuturor beneficiarilor le-au fost prelucrate prevederile legale în vigoare și le-a fost pus în vedere să respecte programul și regulamentul de ordine interioară. Beneficiari ai activităților educativ-preventive din ultimele 24 de ore au fost un total de 210 elevi și 16 cadre didactice.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită