Accident pe Drumul European 85, în Bacău. În evenimentul rutier au fost implicate opt persoane, dintre care patru minori. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale şi de Poliţie. Ulterior, a fost constatat decesul a doi dintre copii, aflaţi în stop cardiorespirator la sosirea forțelor de intervenție. Micuţii aveau doar 1 an, respectiv 3 anişori.
Citește și: Eleva peste care a căzut peretele internatului de la liceul din Odorheiu Secuiesc a murit
Celelalte șase victime implicate in accident erau conștiente, cu multiple traumatisme, find preluate de către ambulanțele SMURD și SAJ, în vederea transportului către unitatea spitalicească.
Potrivit poliţiei, un conducător auto de 28 de ani, din județul Vrancea în timp ce conducea un autoturism echipat cu anvelope de vară, pe sensul de mers Bacău – Adjud, a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe contrasens și a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un arbore. În autoturism se mai aflau 3 adulți și 4 minori .
0 Comentarii