Regionala Craiova a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA lansează lucrări pentru repararea căii ferate Călinești-Pitești, de pe secția de circulație 101. În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat joi anunțul de licitație ce are ca obiect „Înlocuirea la rând a elementelor suprastructurii căii pe distanțele Călinești + Golești Fir I și II și Golești + Pitesti, km 95+000 + km 107+575”. Valoarea totală estimată a contractului, care va trebui dus la bun sfârșit într-un an și jumătate, este de 82.171.096,35 lei, echivalentul a aproape 17 milioane de euro. Cum este vorba de o distanță de 12,575 km, rezultă un cost unitar estimat de 1,36 milioane de euro pe kilometru.
Citește și: Program special de circulație a autobuzelor Publitrans
Finanțarea va fi asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Lucrările vor fi efectuate cu închidere de linie pe un interval de stații, în cazul liniilor simple zilnic, în interval de opt ore. Executantul va organiza și va suporta cheltuielile aferente transbordării călătorilor pe distanța Pitești-Golești și retur cu mijloace auto având capacitatea de 50 de pasageri fiecare. Lucrările vor fi efectuate cu închidere permanentă de linie pe un fir de circulație într-un interval de stații, în cazul liniilor duble.
Printre altele, constructorul va înlocui aparatele de cale complete, tip 60 montate pe traverse din beton. Se vor înlocui toate diagonalele dintre aparatele de cale care vor fi schimbate.
0 Comentarii