Web Analytics
scris joi, 13.06.2024

162.911 salariați în Argeș, la finele lui martie. Cât au câștigat

La finele lunii martie, lună de la care avem cele mai recente date ale Direcției Județene de Statistică, în Argeș erau 162.911 salariați, în creștere cu 589 (+0,4%) faţă de efectivul salariaţilor de la finele lui februarie 2024.

162.911 salariați în Argeș, la finele lui martie. Cât au câștigat

Citește și: Noul Duster s-a lansat la DAPEROM

Cei mai mulți dintre acești salariați activau – cum altfel în aceste vremuri?! – în servicii (52,5%), restul regăsindu-se în industrie şi construcţii (45,7%) și în agricultură, silvicultură şi pescuit (1,8%).

Comparativ cu finele lunii martie 2023, efectivul total al salariaților a crescut cu 2.195 persoane (+1,4%), potrivit aceleiași surse.

Statistica ne mai arată că în luna martie 2024 câştigul salarial mediu brut realizat în județul Argeș a fost de 7.306 lei, în creștere cu 221 lei (+3,1%) față de luna anterioară. Comparativ cu martie 2023, câștigul salarial mediu brut a fost mai mare cu 1.142 lei (+18,5%) urmare a câștigurilor mai mari înregistrate în industrie şi în construcţii şi servicii.

Cât privește câştigul salarial mediu netrealizat în luna martie în județ, acesta a fost de 4.481 lei, în creștere cu 135 lei (+3,1%) față de nivelul realizărilor salariale din februarie.

Câștigul salarial realizat în Argeș în luna martie a acestui an a fost mai mic comparativ cu realizările salariale medii la nivel național, atât în valoare brută (-14,1%), cât și în valoare netă (-13,6%).

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită