15 Noiembrie 1987: Revolta anticomunistă a muncitorilor de la Braşov

La data de 15 Noiembrie 1987 a avut loc revolta anticomunistă a muncitorilor de la Braşov.

Miscarea de protest a izbucnit in sectia “440 “Matrite” a Intreprinderii de Autocamioane Brasov dupa ce muncitorii s-au vazut cu salariile injumatățite.

Cum conducerea uzinei nu le-a oferit explicații, lumea a început să protesteze si câteva mii de muncitori s-au îndreptat la primele ore ale dimineții spre sediul Comitetului Județean al PCR pentru a cere socoteală. 

Pe drum, coloana de protestatari a inceput sa cante “Desteapta-te, romane” si sa scandeze lozinci anticomunsite si impotriva lui Nicolae Ceausescu. Sute de brasoveni s-au alaturat muncitorilor, iar dintr-o actiune de revendicare cu caracter social s-a ajuns la un protest politic, oamenii dorind inlaturarea regimului comunist.

Manifestantii au ocupat sediile Comitetului Judetean si Primariei Brasov, insa actiunea lor a fost rapid inabusita.

Participantii au fost arestati, iar Securitatea si Militia au inceput represaliile impotriva lor.

Liderii revoltei au fost batuti crunt, iar un an mai tarziu 61 dintre ei au fost condamnati cu pedepse la locul de munca intre 6 luni si 3 ani, fiind deportati in diferite colturi ale tarii. 

Semințele revoluției române din 1989 au fost plantate încă spre sfârșitul anului 1986, pe măsură ce muncitorii români au început să se mobilizeze împotriva politicilor economice ale liderului comunist Nicolae Ceaușescu. Conflicte de muncă spontane, dar limitate ca intensitate, au avut loc în centre industriale majore precum Cluj-Napoca (noiembrie 1986) și platforma Nicolina din Iași (februarie 1987), culminând printr-o grevă masivă în Brașov. Măsurile draconice luate de Ceaușescu implicau reducerea consumului energetic și alimentar, precum și scăderea veniturilor lucrătorilor, conducând spre ceea ce politologul Vladimir Tismăneanu numea „nemulțumire generalizată” și făcând ca România să devină „cea mai vulnerabilă țară din Blocul Estic la o revoluție”. Deși România va fi ultima țară din Europa de Est care se va scutura de regimul comunist, prin Revoluția din 1989, aceasta a avut drept una din cauze volatilitatea socială și economică a țării de la sfârșitul anilor ’80. Revolta de la Brașov reflectă această instabilitate; mai mult, a fost una din primele revolte pe scară largă împotriva regimului ceaușist.

În 1982, Nicolae Ceaușescu inițiază un plan de reducere a datoriilor externe ale României. O parte din banii care până atunci erau destinați producerii și distribuirii de produse alimentare a fost redirecționată pentru plata datoriilor pe care țara le avea către creditorii externi, în special către Occident. Acest lucru a condus în scurt timp la colapsul total al pieței produselor de larg consum din România, și implicit din Brașov. În această situație, statul a raționalizat alimentele și bunurile de consum, conducând la cozi lungi pentru produsele de bază. În acest mediu de prăbușire economică și de împuținare dramatică a alimentelor a izbucnit revolta de la Brașov, în data de 15 noiembrie 1987.

Inițial demonstranții au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare și căldură!”, „Vrem banii noștri!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină și căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”. În dreptul Spitalului Județean, ei au cântat imnul revoluției de la 1848, „Deșteaptă-te, române!”. Ajungând în centrul orașului, coloanei de manifestanți i s-au alăturat mii de muncitori de la fabrica Tractorul Brașov, fabrica Hidromecanica, elevi, studenți și alți locuitori. Din acest moment, protestul s-a transformat într-unul politic, iar oamenii au susținut ulterior că ar fi scandat sloganuri precum „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” sau „Jos tiranul!”. Deja în timpul marșului, printre manifestanți s-au infiltrat membri ai Securității deghizați în muncitori, rolul lor fiind acela de a observa și de a reține figuri. Alții au rămas pe margine în ipostază de spectatori, fotografiind sau chiar filmând.

Ajunsă în centrul orașului, mulțimea a luat cu asalt clădirea Comitetului Județean de Partid și sediul primăriei, „aruncând în piață portretele lui Ceaușescu și alimente de la cantina Partidului, bine aprovizionată”. Ziua de 15 noiembrie era una electorală, populația fiind chemată să valideze autoritățile locale din Brașov, rezultatele fiind hotărâte deja de activul de partid. În acel an de drastice raționalizări, pe protestatari i-a înfuriat în special să descopere pavoazarea festivă a clădirilor oficiale și abundența de produse alimentare pregătite pentru a celebra victoria în simulacrul de alegeri locale. Cei care au pătruns în clădirea Comitetului de Partid au găsit acolo produse care în acea perioadă erau considerate delicatese: salam de Sibiu, cașcaval, banane, portocale, Pepsi. Protestatarii furioși au distrus mobilier (ferestre, scaune, mese), aparatură (calculatoare, telefoane, televizoare) și au spart geamuri; pentru ei, aceste obiecte aparțineau comuniștilor și trebuiau înlăturate sau arse^. Mulțimea nu s-a descărcat doar asupra mobilierului, ci a agresat și membri ai nomenclaturii brașovene, inclusiv pe primarul Calancea, acesta fiind bătut și fiindu-i spartă o arcadă. Unul din milițieni a fost bătut, apoi dezbrăcat în pielea goală, iar uniforma i-a fost sfâșiată de mulțime.

Manifestanții au incendiat tot ce amintea de regimul comunist, iar un rug uriaș, alcătuit din înregistrări de propagandă și documente de partid, a ars ore bune în piața din centrul Brașovului. La sosirea serii forțele de Securitate și armata au înconjurat zona centrală a orașului și au împrăștiat prin forță revolta. Au fost folosite inclusiv gaze lacrimogene, câini și mașini blindate. Deși nu există date că cineva ar fi fost ucis, circa 300 de protestatari au fost arestați. Totuși, deoarece regimul ceaușist a ales să trateze protestele ca pe „cazuri izolate de huliganism”, sentințele nu au depășit trei ani de închisoare fără privare de libertate, o sentință relativ moderată în codul penal comunist. Instanța a cerut însă executarea pedepselor la locul de muncă și deportarea din oraș a celor condamnați. După 1990 au putut fi documentate de către cercetători circa 100 de sentințe în Brașov, în timp ce alți manifestanți au fost condamnați în urma unor procese ținute pe tot teritoriul României.

Citește și:

• SIPA Muntenia reacționează dur la afirmațiile ministrului Educației, Daniel David, potrivit cărora lipsa de pregătire a profesorilor este principala cauză a analfabetismului funcțional în rândul elevilor
• România – pe ultimul loc în Uniunea Europeană la principalii indicatori-cheie privind educația în 2024
• Scandalul digitalizării de la Evidenţa Populaţiei ia amploare! Viorel-Marian Badea, directorul din Argeş, îl face „incapabil” pe şeful său de la Bucureşti!
• Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (66) Georgiana Gheorghe, director executiv APADOR-CH România: „Opacitatea şi indiferenţa autorităţilor pot constitui o atingere directă a drepturilor omului”

La câteva zile după revolta muncitorilor, Cătălin Bia, student la Facultatea de Silvicultură, se așază în fața cantinei cu o pancartă pe care scria: „Muncitorii arestați nu trebuie să moară”. Lui i se alătură colegii Lucian Silaghi și Horia Șerban. Cei trei sunt arestați imediat. Ulterior, în campusul studențesc apar grafitti de solidarizare cu revolta muncitorilor, iar unii studenți distribuie manifeste. Securitatea operează în total șapte arestări, iar cei arestați vor fi anchetați, apoi exmatriculați și retrimiși în localitățile de unde proveneau, fiind puși sub supraveghere strictă, împreună cu familiile lor.