În ziua de 15 Mai 1873, la Heidelberg, în Germania, se stinge din viață la vârsta de 53 de ani, Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Moldovei şi al Valahiei, domnitor al Principatelor Unite, cel care a pus bazele naţionalităţii româneşti.

Citește și: Creşa cu Dumnezei

Alexandru Ioan Cuza se trăgea  dintr-o veche familie de moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. S-a născut la Bârlad, a studiat la Iași, după care a plecat la Paris să își desăvârșească studiile, unde s-a înscris la Facultatea de Medicină, iar mai apoi la Drept.

 Cuza a participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi a luptat  pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române.

 Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare legislativă şi un singur guvern.

Citește și: Nevasta şi călugărul se iubeau în Toyota monahului, pe câmp şi chiar în… spatele bisericii

A inițiat un program de reforme, susținut de marele om politic Mihail Kogălniceanu, șef al Guvernului. În timpul său au fost emise legile agricole care au dus la secularizarea averilor mănăstirești, a fost adoptată noua Constituție și s-au elaborat Codul civil și Codul penal, s-a instituit obligativitatea învățământului primar etc.

A fost nevoit sa abdice în 11 februarie 1866, în locul său fiind adus Carol de Hohenzollern. S-a stins din viață, în exil, la Heidelberg în anul 1873, rămășițele sale pamântești fiind aduse în țară și înhumate la Ruginoasa.