Astăzi se împlinesc 15 de ani de când marele fotbalist Nicolae Dobrin s-a stins din viață. Soția sa, Gica Dobrin a organizat la Cimitirul „Sf. Gheorghe” din Pitești o slujbă de pomenire la care a fost prezent și primarul Cristian Gentea împreună cu suporterii și membrii clubului FC Argeș.
Pentru a cinsti memoria fotbalistului, edilul Piteștiului a adus coroane cu flori atât la mormânt, cât și la bustul lui Dobrin.
„Astăzi, 26 octombrie se împlinesc 15 ani de când piteșteanul Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai mari fotbalişti din istoria României s-a stins din viaţă.
De atunci, fotbalul argeșean și cel românesc este mult mai sărac!
De Nicolae Dobrin trebuie să ne amintim în fiecare zi!
Prin fapte din punct de vedere administrativ, prin rezultate din punct de vedere sportiv, suntem obligați să cinstim memoria Prințului din Trivale!”, a transmis Cristian Gentea.
0 Comentarii