Miercuri, 26 octombrie, se împlinesc 15 ani de la moartea lui Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai mari fotbaliști români, maestru al driblingului, al fentei, al paselor decisive și al loviturilor libere, o legendă e echipei FC Argeș, la care a jucat cel mai mult timp.
Citește și: Marius Croitoru, pe lista lui FC Argeș pentru postul de „principal”
Gica Dobrin, soția lui, spunea cu puțin timp în urmă că mâine, miercuri, în jurul orei 11, îi va face sus, la cimitirul ”Sfântul Gheorghe” din Pitești, o slujbă de pomenire, la care, cu siguranță, vor fi de față suporteri și membri ai clubului. Dumnezeu să primească!
Cel căruia lumea îi spunea ”Prințul din Trivale” s-a născut pe 26 august 1947, la Pitești, și s-a stins din viață, după o îndelungată suferință, pe 26 octombrie 2007, pe un pat al Spitalului Județean.
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE. PĂCAT CA ACTUALA ȘI ACTUALUL STAFF FAC DE RUȘINE ACEASTA ECHIPA.
DOBRIN…
Au trecut anii…
Zilele astea, Dobrin ar fi împlinit 75 de ani, dar Dumnezeu l-a luat la El, pentru planuri neștiute și neînțelese de noi…
După retragerea lui Dobrin din fotbal, n-am mai mers pe Stadioane…
Ce să văd?
Dobrin era vrăjitorul-vrăjitorilor, pentru el fotbalul era o artă, o imensă distracție, un fel de religie specială ce-ți prindea sufletul cu tainele ei sfinte…
Dobrin n-a jucat fotbal pe milioane de euro sau dolari…
Prețurile fotbaliștilor de pe vremea lui Dobrin erau cât de cât decente!
Azi, un tânăr care lovește balonul cu piciorul este plătit cu o avere la care nici un savant contemporan lui, nu visează…
Trăim în epoca prostiei generale, a mistificărilor speciale, epoca în care cel ce citește este considerat „prostul de tocilar”, iar cel ce stă pe stadion este măsurat de toți samsarii-becalizați pentru o posibilă statuie de „idol”!
Trăim într-o societate bolnavă, în care doar mulțimea banilor contează, meritocrația este o poveste și șarlatanismul este la putere…
Mi-e dor de fenta lui Dobrin în fața lui Kempes, de driblingurile sale în fața lui Eusebio, mi-e dor de clipa magică prin care Dobrin a învins DINAMO la București și ne-a adus titlul acasă…
Ne-am văzut ultima dată în 2006 la Prefectură…
Am vorbit despre fotbal, despre trecut, despre prezent și viitor… Era slăbit, dar vorbea la fel, cu zâmbetul pe buze, cu dorința nestinsă de a construi glorie la Pitești…
Maestre, se tot fac și desfac clasamente pe criterii valorice și-n toate ești pe locul de frunte al fotbalului românesc!
Pentru mine, dragă Gicule, rămâi cel mai mare fotbalist pe care l-a dat Țara asta vreodată!
Să ai liniște acolo unde ești și Dumnezeu să-ți ofere tot ce n-au reușit oamenii mărunți ai timpului petrecut de tine pe acest pământ să-ți ofere, adică, liniște sufletească, pace și o imensă iubire…
G.R.
Un fost coleg de liceu…