Web Analytics

14 Decembrie 1467: Armata moldoveană, comandată de Ştefan cel Mare, îi atacă pe invadatorii unguri conduși de Matei Corvin și dă foc oraşului Baia

de | 14.12.2021 08:59 | Cultură, Actualitate

La 14-15 decembrie 1467, noaptea, armata moldovenească (circa 12.000 de oşteni comandati de Ştefan cel Mare), dă foc oraşului Baia, fosta capitală a Ţării Moldovei şi îi atacă pe invadatorii unguri.

Citește și:“PUŢINE MAI SUNT PE PĂMÂNT LUCRURI SFINTE”. A pierit Lucian Avramescu

Campania ungară la est de Carpaţi a fost organizată cu scopul de a-l înlocui pe Ştefan cel Mare de pe tron şi pentru readucerea Moldovei în sfera de influenţă ungară.

 Regele ungar Matei Corvin, atacă cu un efectiv de 25.000 oameni, armată mai bine echipată decît cea a lui Ştefan, precum şi dotată cu artilerie, inclusiv de asediu. Pînă la Bătălia de la Baia, Şefan cel Mare a adopta o strategie defensivă permiţînd ungurilor să înainteze, dupa care atacat Baia dîndu-i în prealabil foc, avînd loc lupte crîncene stradale nocturne (o strategie nouă pentru acea perioadă) soldate cu mari pierderi omeneşti pe ambele părţi (după sursele ungare Ştefan a pierdut mai mult de jumătate din efectivul armatei).

Totuşi trebuie menţionat că o parte din armată lui Ştefan cel Mare nu a atacat, precum era convenit – trădare care l-ar fi putut costa pe domnitor victoria şi chiar viaţa.

După bătălie, Ştefan cel Mare a executat 24 mari boieri trădători printre care şi pe vornicul Crasneş, alţi 40 boieri de rang inferior fiind traşi în ţeapă.

Citiți și: La înmormântarea omului de afaceri Laurențiu Floroiu, fost preot, nu au bătut clopotele iar preoții nu i-au rostit numele

După bătălia de la Baia, regele ungar Matei Corvin (rănit în luptă) dispune retragerea armatei.

Încheiată cu mari pierderi umane şi pentru unguri, Bătălia de la Baia a constituit ultima mare tentativă a coroanei ungare de a reinstitui prin forţa armelor suzeranitatea asupra Ţării Moldovei. 

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii