În ziua de 13 septembrie, anul 335, este sfințită, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare,  Biserica Sfântului Mormânt (denumită și Biserica Sfântului Sepulcru sau Biserica Sfintei Învieri), din Ierusalim. 

 Acest loc este considerat de către tradiție a fi cel al execuției și al mormântului lui Isus. Mai târziu, complexului i-au fost adăugate, de către legendele creștine, noi și noi semnificații istorice și teologice. Astfel, a devenit noul centru (sau buric) al lumii, modificând tradiția evreilor, care desemna drept centru al lumii înălțimea Moria, contrazicând chiar Biblia (Facere 22:2).

      Locul ales de împăratul Constantin cel Mare pentru biserica Sfântului Mormânt a devenit în tradiția creștină și decorul în care Avraam a vrut să-l sacrifice pe Isaac. Astfel, o curte din interiorul complexului constantinian a început să fie considerată de tradiția creștină a fi și locul unde Isus a alungat comercianții din împrejurimile Templului.

Iar mormântul (craniului) lui Adam, primul om creat și alungat de Dumnezeu din Rai, va fi și el considerat de către tradițiile creștine a se afla sub Golgota, relocalizat fiind din Hebron sau muntele Moria, unde-l punea de obicei tradiția evreiască.

Biserica Sfântului Mormânt a devenit un important loc de pelerinaj pentru creștini, iar în fiecare an, în lumea creștină, pe 13 septembrie este celebrată sfințirea  sa.