Accident ușor, cu trei mașini implicate, joi, pe str. Vasile Pârvan, în apropierea Colegiului Național „Alexandru Odobescu” din Pitești. Două persoane au fost rănite după ce un șofer a intrat în coliziune cu mașina din fața sa, pe care a proiectat-o în următoarea mașină.
„Din verificările preliminare, efectuate de către polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 45 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Vasile Pârvan, din direcția Războieni spre Calea Craiovei, în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 42 de ani, din Ștefănești, care a fost proiectat în autoturismul care circula în fața acestuia, condus de un bărbat de 45 de ani, din Pitești.
Citește și Modificări la Codul Rutier: limită de viteză de 30 km/h pentru biciclişti şi interzicerea utilizării telefonului mobil pentru pietonii care traversează strada
În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a bărbatului de 42 de ani din Ștefănești (diagnostic preliminar contuzie umăr drept, contuzie la nivelul toracelui, contuzie gamba dreaptă), precum și a pasagerului dreaptă față din aceeași mașină, respectiv un tânăr de 19 ani, din Pitești (diagnostic preliminar contuzie umăr drept și TCF).
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, transmite IPJ Argeș.
0 Comentarii