Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, alături de colegi din structurile rutiere municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legea.
Citeşte şi: Incendiu la Câmpulung, în Argeş. Casă nelocuită, în flăcări
Astfel, timp de două zile. polițiștii au organizat 124 de filtre rutiere, fiind efectuate 475 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau a substanțlor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 459 de sancțiuni contravenționale, însumând aproximativ 110.000 de lei. De asemenea, au reţinut 20 de permise de conducere și au retras 16 certificate de înmatriculare.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeş, din totalul sancțiunilor la regimul rutier, 85 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, dintre care 6 abateri privind viteza excesivă, ce implică măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce.
Totodată, au fost reținute și 5 permise auto ca urmare a depistării unor conducători auto sub influența băuturilor alcoolice, valoarea alcoolemiei fiind sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspect ce implică răspunderea de natură contravențională (valori cuprinse între 0,05 și 0,26 mg/l).
Citeşte şi: Argeş. Şoferiţă de 18 de ani, amendată de Poliţie. Neregulă depistată în toiul nopţii
0 Comentarii