Web Analytics

Noul corp al Spitalului Județean Argeș ridicat în timp record

de | 10.03.2021 17:28 | Actualitate

 

În urmă cu un an, la Spitalul Județean de Urgență Pitești, începeau lucrările pentru construirea noului corp de clădire al acestei unități medicale județene, cea mai mare din Argeș.

Astăzi, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu a făcut o vizită pe șantierul de la Spitalul Județean de Urgență Pitești. ”Am discutat cu constructorul care m-a informat că până în momentul de față s-a realizat aproximativ 95% din structura de rezistență a clădirii și 75% din structura interioară, fiind un record pentru județul Argeș în construirea unui spital. Reprezentatul firmei m-a asigurat că termenul va fi respectat, iar în luna martie a anului viitor lucrările vor fi încheiate.

Am apreciat seriozitatea și promptitudinea de care au dat dovadă toți cei implicați în acest proiect (echipa de proiect de la Spitalul Județean, proiectanți, constructor). Atunci când lucrurile merg astfel și din partea noastră va exista întotdeauna susținere și deschidere. Acest proiect, împreună cu cele două proiecte pe fonduri europene – Modernizarea Ambulatoriului și a Unității de Primiri Urgențe și consolidarea corpului vechi al spitalului (fonduri PNDL II), reprezintă cele mai importante proiecte pentru dezvoltarea serviciilor medicale în județul Argeș din ultimii 50 de ani”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu.

Noul corp de clădire va avea un regim de înălțime S+P+4E și va putea fi accesibil de la nivelul terenului (de pe latura vestică), dar și din corpul vechi al spitalului. Ca organizare funcțională clădirea va avea un nivel subteran în care vor fi amplasate spațiile tehnice aferente construcției, trei adăposturi ALA și o zonă destinată prosecturii, iar pe cele 5 niveluri supraterane ale clădirii se vor amenaja secții medicale transferate din clădirea principală a spitalului și un bloc operator, respectiv:

La parter: secția Chirurgie plastică și Arși

La etajul 1: secția de Chirurgie vasculară

La etajul 2: Blocul operator (cu Săli de operație chirurgie plastică, electrofiziologie și chirurgie cardio-vasculară)

La etajele 3 și 4 secția Cardiologie.

 

Citește și Argeș: 119 sancţiuni aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală

 

Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 85.213.652 lei (cu TVA inclus), din care 36.882.724 lei (cu TVA inclus) reprezintă valoarea pentru construcții – montaj (C+M), iar 32.385.983 lei reprezintă dotările cu aparatură/echipamente medicală, mobilier medical și general.

Licitația pentru construirea noului corp de clădire al spitalului a fost adjudecată de asocierea de firme SC STAR TRADING IMPEX SRL – SC ZEUS SA – SC VALAH CONSTRUCT GRUP SRL. Durata de derulare a contractului este de maxim 36 de luni, iar perioada de execuție a lucrărilor este de 24 de luni. Întreaga investiție este finanțată din fondurile alocate de bugetul Consiliului Județean Argeș.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii