Web Analytics

articol scris vineri, 05 martie 2021

Senatorul Narcis Mircescu: „Argeșul este în centrul investițiilor”

La conferința de presă a USR-PLUS de vineri, 5 martie, au participat deputatul Ionuț Moșteanu, senatorul Narcis Mircescu, Adrian Cârstea- președintele USR Argeș și co-președinte USR-PLUS Argeș, alături de Dan Hodoș, președinte PLUS.

Citește și Apel către cetățenii din Prundu și Războieni

Narcis Mircescu, vicepreședinte USR și senator de Argeș, a vorbit și despre unul dintre cele mai discutate subiecte din aceste zile, bugetul: „Eu sunt membru în Comisia de Buget Finanțe a Senatului și am parcurs toate etapele ale acestui buget, începând de la comisiile reunite de buget finanțe, în care au fost audiați timp de trei zile toți miniștri și toți cei care au reprezentat diverse instituții (televiziunea română, radioul public, Înalta Curte de Casație) și apoi partea de Plen reunit al Camerei Deputaților și al Senatului în care bugetul a fost aprobat. Este cel mai curajos buget după 1990. Vorbim de un buget total diferit de cum se făceau bugetele până acum, vorbim de un buget care arată determinarea acestei coaliții în ideea de a moderniza România. România nu poate fi modernizată fără investiții, nu mai poate să aștepte încă 4 ani și încă 4 ani și să deseneze autostrăzi pe hărți, pe la televiziune, iar apoi să vină un alt ministru care să schimbe desenul și apoi să vină alt ministru și, din nou, să ne vorbească despre proiecte și să nu livrăm aproape nimic. Bugetul țării este consolidat. Este un buget care, pe de o parte, vine foarte puternic în zona investiții. Sunt peste 61 de miliarde lei în zona investiții, cea mai mare sumă pe care o avem din ultimii mai bine de 10 ani. Pe de altă parte, este un buget care asigură partea socială. Sunt lansate foarte multe fake-news-uri în spațiul public. „Buget de austeritate”.. nu există așa ceva. În acest moment, alocațiile copiilor au crescut, sunt mai mari. Cei care vin astăzi și reclamă că nu au fost crescute alocațiile, sunt cei care în 2019 au venit în Parlament cu propunere de proiect de buget în care alocațiile copiilor între 2 și 18 ani erau 84 de ron. Astăzi sunt 214 în plată și, la jumătatea anului viitor, alocațiile vor ajunge la 300 lei. Compar cu 2019, pentru că acela este ultimul an în care PSD a venit cu bugetul în Parlament și 2019 poate fi un an comparabil din punct de vedere bugetar cu 2021, deoarece în 2020 am avut o scădere 3,9 %, iar acest buget propune o creștere de 4, 3 %. Dacă stăm să analizăm, sunt oarecum similare. Iar cei care astăzi reclamă austeritatea sunt cei care atunci veneau cu 84 de lei alocație pentru copii după 7 ani de când erau la guvernare. În 7 ani de guvernare social-democrată, dânșii au reușit să ajungă la fabuloasă sumă de 84 de lei pentru alocațiile copiilor, iar astăzi depun amendamente și reclamă austeritate. Unele dintre amendamente sunt de o neseriozitate nemaiîntâlnită, iar acest amendament pentru creșterea alocațiilor copiilor la 300 de lei foarte rapid avea un impact bugetar de 1,7 miliarde și el era constituit pe o sursă bugetară de mai puțin de 600 de milioane, rezerva la dispoziția Guvernului. (..) Argeșul, pe acest proiect, este un județ în centrul investițiilor. Avem drumul Pitești-Craiova, sunt 740 de milioane ron bugetați, avem Autostrada A1, avem Sala Polivalentă. Sunt foarte multe investiții care merg în zona Argeșului. Avem foarte multe investiții din zona Ministerului Transporturilor pe calea ferată, vor intra în reabilitare”.

Citește și CNAIR a anunţat câştigătorul execuţiei lotului 4 al autostrăzii Sibiu Piteşti, sectorul de 10 km cuprins între Tigveni şi Curtea de Argeş

Deputatul Ionuț Moșteanu e liderul de grup al deputaților USR-PLUS în Parlamentul României din această sesiune și a amintit, printre alte subiecte, că a fost anunțat ieri câștigătorul secțiunii 4 Curtea de Argeș -Tigveni, o companie austriacă care lucrează și pe secțiunea 1 a autostrăzii Sibiu-Pitești. „În această perioadă, deși am fost foarte concentrat pe aceste mecanisme centrale, n-am uitat de Argeș nici o clipă și am fost chiar acum o săptămână cu colegul senator Mircescu la câteva discuții cu cei din CNAIR, legat de starea drumurilor și planurile de investiții. Lucrurile arată foarte bine pentru Argeș, mai bine decât au arătat vreodată din acest punct de vedere. Avem (autostrada) Pitești-Sibiu la turație maximă. Chiar ieri a fost anunțat câștigătorul pe secțiunea 4, Curtea de Argeș – Tigveni, o companie austriacă, PORR, care lucrează și pe secțiunea 1, lucrează foarte bine pe secțiunea 1. Este o secțiune scurtă, dar extrem de complicată, cu siguranță cea mai complicată făcută vreodată în România. Sunt 11 km, din care avem tunel de 1,3 km, poduri și mai multe viaducte. Am încredere că va ieși bine. Pe Pitești-Curtea de Argeș se va termina proiectarea și se va da ordinul de începere a lucrărilor. În primăvara aceasta va începe treaba pe secțiunea 5. Pe secțiune 3, aproape se termină pasul de preevaluare a ofertelor. A fost o licitație cu precalificare, a.î. să ne asigurăm noi, ca stat beneficiar, că la licitație vin doar companii care au forța să facă un astfel de proiect. Deci secțiunile 3 și 2 sunt cele care trec munții. Se fac pași rapizi înainte și pe secțiunea 2 suntem în procedura de evaluare a ofertelor, pe secțiunea 1 se lucrează. Pe Pitești-Craiova s-a semnat și ultimul tronson, deci vom avea în circulație, la finalul anului acesta, primii km din drumul expres Pitești-Craiova și se va lucra pe toate tronsoanele până la finalul anului”.

În Argeș, USR-PLUS are peste 50 de filiale, în jur de 53-54.

Distribuie!

0 Comentarii

Rogobete cere reguli stricte de acces în spitale: „În spital nu se intră ca în gară, , cine vrea, când vrea şi unde vrea”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, cere managerilor de spitale să înăsprească măsurile de securitate și să controleze strict accesul în unitățile medicale, […] Citește!

Un român căutat pentru uciderea unui vânzător de mașini în Germania a fost prins în Spania

Un român căutat de autoritățile germane într-un dosar de omor a fost prins la Torrevieja, în Spania, după ce le-a prezentat […] Citește!

George Simion, declarații de pe scena protestului pentru Călin Georgescu: „Noi am răspuns numai unei chemări”

Președintele AUR, George Simion, a participat sâmbătă la manifestația organizată în Parcul Izvor din București în sprijinul fostului candidat la alegerile […] Citește!

România câștigă definitiv procesul în dosarul Roșia Montană

LEAUA DAMCALI DEACONU PAUNESCU – LDDP anunță că, împreună cu firma internațională de avocatură LALIVE, a obținut a doua și […] Citește!

Nicuşor Dan, despre procesul derulat în cazul Roşia Montană: Proiectul a fost profund ilegal. Este o victorie importantă

Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, parte a […] Citește!

Gentea a anunțat înființarea la Pitești a unor servicii dedicate victimelor violenței domestice

Sâmbătă, 14 noiembrie, la Filarmonica Pitești a avut loc o „Acțiune civică pentru comunitate – Stop violenței domestice!”, dedicată unei […] Citește!

Accident șocant: un adolescent de 17 ani, lovit de o mașină care a pornit singură la vale

Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost lovit de o mașină care s-a pus în mișcare și a […] Citește!

Ninsori abundente în centrul țării. Se circulă în condiții de iarnă pe DN1, DN73 și Transfăgărășan

Ninsorile abundente afectează mai multe zone din centrul României, iar șoferii sunt nevoiți să circule în condiții de iarnă pe […] Citește!

Doliu în familia directorului adjunct de la Finanțe Argeș

Este doliu în familia lui Rareș Țînțar, directorul adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș. Soția sa, Cristina Elena […] Citește!

Ministerul Apărării oferă trei salarii medii brute tinerilor care vor să devină rezerviști militari

Ministerul Apărării Naționale a lansat vineri, 13 noiembrie, în transparență decizională, un proiect de Hotărâre a Guvernului referitor la Normele […] Citește!

Video. Deputatul Tudor Ionescu, discurs apreciat la Geneva, la Conferința Parlamentară Globală

Tudor Ionescu, deputat de Argeș din partea Partidului S.O.S. România, a luat cuvântul, vineri, 13 noiembrie 2026, în cadrul Conferinței […] Citește!

Argeș. 385 căsătorii și 65 divorțuri, în luna august 2026

Potrivit celor mai recente date primite de la Direcția Județeană de Statistică Argeș, în luna august a acestui an, la […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete