Web Analytics
scris vineri, 26.02.2021

Vicele Tofan- ales prim înlocuitor al primarului Gentea

Aseară târziu, după ședința de Consiliu Local, s-a votat proiectul de hotărâre pentru alegerea primului dintre cei doi viceprimari, Gelu Tofan de la PNL și Mihai Mihăilescu de la USR, căruia îi va delega primarul Gentea dreptul de semnătură pe perioada când va fi plecat în concediu, delegații sau pentru alte situații. Practic, cel care va conduce Primăria  Pitești în absența edilului. Așadar, cu majoritate covârșitoare de voturi a fost ales Gelu Tofan ca prim-viceprimar. Votul a fost secret și a existat unul împotrivă (foarte probabil Ana Stan) și o abținere (foarte probabil Dumitru Tudosoiu). Prin urmare, când edilul Cristian Gentea va fi plecat la ședința Asociației Municipiilor din România, în alte delegații sau în concediu, Gelu Tofan îl va înlocui pe primar și va fi primul om al Piteștiului. Nu fiți însă îngrijorați, el va fi supravegheat atent pe perioada când va rămâne  “Singur acasă”, episoadele 1,2 și 3, de un comando specializat format din city managerul Lucrețiu Tudor, de Col SRI (r) Cristi Dumitru, consilierul personal al primarului Gentea, precum si de Cristina Munteanu, consilierul de imagine al edilului. ( G.G)

Vicele Tofan- ales prim înlocuitor al primarului Gentea

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită