În ziua de 12 Martie 1990, în cadrul unei manifestații populare desfășurate în Piața Operei, a fost adoptată Proclamația de la Timișoara. A apărut în contextul evenimentelor din anul 1990, ca o reacție la așa-zisa „democrație originală” care se instaurase in Romania.
Proclamația de la Timișoara este un document programator, redactat în urma manifestației populare din Piața Operei din Timișoara începută în 11 martie.
Cea mai bine cunoscută cerere a documentului este punctul 8, care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte, unde se preconizau candidatura și victoria lui Ion Iliescu. Această interdicție se numește lustrație.
Citește și:
- Lovitură de teatru! Amalia Dumitrașcu a fost achitată la Curtea de Apel pentru delapidarea de la SJU Pitești
- Ministrul Fechet e ferm: pensionara de lux a lui Chiriloiu trebuie să părăsească Direcţia Silvică Argeş
În perioada următoare, documentul a fost recunoscut și sprijinit de sute de asociații civice, iar aproape 4 milioane de cetățeni au semnat apeluri în favoarea introducerii punctului 8 în legea electorală. Aplicarea punctului 8 a fost și una dintre principalele cereri ale mișcării Pieța Universității.
Punctul 8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte (…)”.
0 Comentarii