Web Analytics

Argeș: 146 de sancţiuni aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală

de | 16.02.2021 12:45 | Actualitate

 

Aproape 1.500 de persoane și peste 300 de autovehicule au fost verificate de polițiști doar în cadrul acțiunilor punctuale din ultimele 24 de ore.

În ultimele 24 de ore, un număr de 194 de poliţişti și 42 de polițiști locali au fost la datorie, acţionând pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum și pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Au fost desfășurate 29 de acţiuni punctuale, (dintre care 26 organizate independent de către poliţişti, două organizate cu IJJ Argeş şi una cu alte structuri).

În cadrul activităților au fost verificate 1.494 de persoane și 297 de autovehicule, dintre care 111 de mijloace de transport persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost verificate 182 de locații, iar în cadrul acestora, 137 de societăți comerciale. Cu ocazia verificărilor, reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale au fost instruiţi cu privire la respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului, a programului și modului de organizare, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate.

 

Citește și Bărbat găsit înghețat într-o fântână la Valea Mare Pravăț

 

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 187 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19.500 de lei, după cum urmează:

-146 de sancţiuni, în valoare de 12.500 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;

-40 de sancţiuni, în valoare de 6.000 de lei, persoanelor identificate că nu au respectat restricţiile privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul orar 23.00-05.00);

-o sancţiune, în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată unei persoane identificată că nu au respectat măsura izolării sau carantinării la adresa declarată.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii