Joi, 18 februarie, la ora 17, va avea loc, în holul central al Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, vernisajul expoziției de minipicturi și lumânări cu tematică florală ”Vis de primăvară”, al artistei Loreta Din, piteșteancă la origini, însă, stabilită de 26 de ani, în Grecia, la Atena.
CITEȘTE ȘI: Moțiunea împotriva ministrului Sănătății, în dezbaterea deputaților
De menționat este faptul că, artista pictează de 16 ani, iar în pandemie, Loreta Din a participat la expoziții organizate on-line, expoziții naționale și internaționale, și a obținut distincții onorabile. Lucrările de pe simezele holului bibliotecii pot fi admirate până la data de 9 martie, acestea fiind cu vânzare.
”Evenimentul va fi moderat de către managerul instituției gazdă, doctor Octavian Mihail Sachelarie, și se va desfășura cu respectarea, atât din partea organizatorilor, cât și a participanților, a tuturor măsurilor de protecție împotriva contaminării cu SARS-COV-2, impuse de legislația în vigoare”, transmite Adrian Coman, bibliotecar.
0 Comentarii